Centrul Diecezan – Pastorația Tineretului, Arhidieceza Romano-Catolică București

Fecioara cu Pruncul

Preacucernici părinţi,

Dragi tineri,

Cu ocazia Sărbătorii Crăciunului din Anul Domnului 2009, vă anunţăm că se va organiza CONCERTUL DE COLINDE cu titlul “CHRISTUS NATUS EST”, la care sunt invitate să participe coruri de tineret din parohiile Arhidiecezei noastre.

Locul: Biserica “Maica Îndurerată” din Bucureştii Noi.

Data: Sâmbătă, 19 decembrie 2009

Ora: 14.30 -16.30.

Pentru reuşita concertului trebuie reţinut:

  1. Pot participa numai coruri de tineret aparţinând Arhidiecezei noastre şi nu sunt admise coruri extraparohiale;
  2. Corul să aibă un dirijor;
  3. Fiecare cor trebuie să prezinte un colind obligatoriu şi două colinde la alegere. Colindul obligatoriu este TU TE COBORI DIN CERURI (colindul poate fi interpretat în limba română sau în limba italiană și numai primele patru strofe). Colindele pot fi prezentate şi cu instrumente muzicale;
  4. Ordinea de prezentare a colindelor la concert este la alegere;
  5. Este recomandat ca fiecare grup să aibă un semn exterior distinct: cămăşi de aceeaşi culoare, eşarfe, ecusoane etc.
  6. Partiturile grupului să fie în mape de aceeaşi culoare atunci când acesta se va prezenta în faţa spectatorilor;
  7. Fiecare grup să se prezinte la intrarea şi la ieşirea din altar în mod organizat şi cu semn de respect pentru Sfântul Lăcaş;
  8. La sfârşitul concertului fiecare grup va primi o diplomă de participare;
  9. Data de înscriere la concert va fi până la 12 decembrie 2009 pe adresa CENTRULUI DIECEZAN PENTRU PASTORAŢIA TINERETULUI. La înscriere se va comunica: parohia care participă la concert, numărul de tineri din cor şi responsabilul grupului.

10.Persoane de contact: Cristiana Trefaș (0726402432) și Diana Grigoraș (0767319494).

În speranţa că putem oferi şi în acest an puţină căldură Pruncului născut pe paie în ieslea Betleemului, vă dorim curaj şi mult succes la pregătire.

Pr. Daniel BULAI

Responsabil Diecezan cu Pastoraţia Tineretului

ingerii canta

Pr. Daniel Bulai oe data de noiembrie - 23 - 2009 Ştiri

Lasă un răspuns

ABONEAZĂ-TE

E-mail:

Abonare
Dezabonare

VIDEO

Enter the video embed code here. Remember to change the size to 310 x 250 in the embed code.

TAGURI

2011 2014 catedrala logo Madrid rio tineri ZMT

WP Cumulus Flash tag cloud by Roy Tanck requires Flash Player 9 or better.

  • RSS CSR-org.ro

    • Campionatul national de tenis de masa al CSI
      In perioada 19-22 aprilie, a avut loc la Messina, Campionatul de Tenis de Masa pentru Amatori organizat de CSI (Centrul Sportiv Italian), Clubul Sportiv Roman fiind la a III-a participare la acest turneu. Clubul Sportiv Roman, avand o colaborare cu CSI, a avut 4 reprezentati si 1 responsabil de echipa la acest turneu. Acesti reprezentati […]
    • Cursuri de initiere Tenis de camp
      Incepand cu data de  22.04.2012, Asociatia Clubul Sportiv Roman, organizeaza cursuri de initiere si perfectionare in Tenis de Camp atat pentru copii cat si pentru adulti.  Cursurile se vor desfasura in fiecare Duminica in intervalul 14:00 – 16:00, pe terenurile de la Facultatea de Drept. Varsta minima este de 5 ani.  Costul unui curs de […]
    • Regulament C.N de Fotbal
      CAMPIONATUL NATIONAL DE FOTBAL CSR EDITIA A X A, BUSTENI 2012 Regulament ” CAMPIONATUL NATIONAL DE FOTBAL CSR “ Date Generale 1. CAMPIONATUL NATIONAL DE FOTBAL CSR este organizat de Asociatia Clubul Sportiv Roman. 2. Regulamentul afisat pe site are caracter oficial si poate fi modificat de catre organizatori doar cu anuntarea in prealabil a […]
    • Meciuri – Cupa Parohiilor la Fotbal
      Ultima actualizare: 31.03.2012, ora 21:00 […]
    • Clasament – Cupa Parohiilor la Fotbal
      Ultima actualizare: 31.03.2012, ora 21:00 […]