In noaptea de 7 februarie, la Rio de Janeiro, s-a prezentat noua sigla care va reprezenta Ziua Mondiala a Tinerilor ce va avea loc in 2013.

Logo-ul a fost realizat de un tanar de 25 de ani, Gustavo Huguein, care este designer grafic independent. La aflarea vestii ca propunerea lui a castigat a marturisit: “Doresc sa-i multumesc lui Dumnezeu pentru acest vis implinit. Sunt foarte bucuros ca acum sunt un tanar care poate sa proclame bucuria de a face parte din Sfanta Biserica Catolica.” Paradoxal, Gustavo, nu a participat pana acum la nicio intalnire ZMT, dar a urmarit in direct pe internet intalnirea de la Madrid.

Imaginea este plina de simboluri si a fost inspirata din evanghelia dupa Matei, de unde este extras si motto-ul “Mergeti si faceti ucenici toate popoarele”(Mt 28, 19).

Intreaga sigla reprezinta inima ucenicului. In centul inimii se afla Isus Mantuitorul, celebra statuie din Rio. Deasupra ei este reprezentat muntele Pão de Açúcar, simbol universal al orasului. Pe colina muntelui este crucea perinului, cea care traverseaza acum intreaga Brazilie in drumul ei catre Rio. In partea de jos a logo-ului este coasta braziliana. Culorile siglei, verde, galben si albastru sunt culorile din steagul Braziliei.

Asadar drumul catre Ziua Mondiala a Tineretului 2013 Rio de Janeiro a inceput.

Voi ce parere aveti despre logo?

Educarea tinerilor la dreptate şi la pace

1. Începutul unui an nou, dar al lui Dumnezeu oferit omenirii, mă invită să adresez tuturor, cu mare încredere şi afecţiune, o urare specială pentru acest timp care se află în faţa noastră, ca să fie în mod concret marcat de dreptate şi de pace.

Cu ce atitudine să privim la noul an? În Psalmul 130 găsim o imagine foarte frumoasă. Psalmistul spune că omul de credinţă îl aşteaptă pe Domnul “mai mult decât aşteaptă străjerii ivirea zorilor” (v. 6), îl aşteaptă cu speranţă fermă, pentru că ştie că va aduce lumină, milostivire, mântuire. Această aşteptare se naşte din experienţa poporului ales, care recunoaşte că este educat de Dumnezeu să privească lumea în adevărul său şi să nu se lase doborâtă de încercări. Vă invit să privim anul 2012 cu această atitudine încrezătoare. Este adevărat că în anul care se termină a crescut sentimentul de frustrare datorită crizei care chinuieşte societatea, lumea muncii şi economia; o criză ale cărei rădăcini sunt înainte de toate culturale şi antropologice. Pare aproape că un strat de întuneric a coborât asupra timpul nostru şi nu permite să vedem cu claritate lumina zilei.

În acest întuneric, inima omului nu încetează totuşi să aştepte ivirea zorilor despre care vorbeşte Psalmistul. Această aşteptare este deosebit de vie şi vizibilă în tineri, şi pentru aceasta gândul meu se îndreaptă spre ei luând în considerare contribuţia pe care pot şi trebuie să o ofere societăţii. Aşadar, aş vrea să prezint Mesajul pentru a 45-a Zi Mondială a Păcii într-o perspectivă educativă: “Educarea tinerilor la dreptate şi la pace“, având convingerea că ei, cu entuziasmul lor şi elanul lor ideal, pot să ofere o nouă speranţă lumii.

Mesajul meu se adresează şi părinţilor, familiilor, tuturor componentelor educative, formative, precum şi responsabililor în diferitele domenii ale vieţii religioase, sociale, politice, economice, culturale şi al comunicaţiei. A fi atenţi la lumea tinerilor, a şti să o ascultăm şi să o valorizăm, nu este numai o oportunitate, ci o îndatorire primară a întregii societăţi, pentru construirea unui viitor de dreptate şi de pace.

E vorba de a comunica tinerilor aprecierea faţă de valoarea pozitivă a vieţii, trezind în ei dorinţa de a se dedica în slujba binelui. Aceasta este o misiune în care suntem angajaţi cu toţii personal.

Preocupările manifestate de mulţi tineri în aceste ultime timpuri, în diferite regiuni ale lumii, exprimă dorinţa de a putea privi cu speranţă întemeiată spre viitor. În momentul prezent sunt multe aspecte pe care ei le trăiesc cu îngrijorare: dorinţa de a primi o formare care să-i pregătească în mod mai profund să înfrunte realitatea, dificultatea de a forma o familie şi de a găsi un loc de muncă stabil, capacitatea efectivă de a contribui la lumea politicii, a culturii şi a economiei pentru construirea unei societăţi cu faţă mai umană şi solidară.

Este important ca aceşti fermenţi şi elanul ideal pe care îl conţin să aibă atenţia corespunzătoare în toate componentele societăţii. Biserica priveşte la tineri cu speranţă, are încredere în ei şi îi încurajează să caute adevărul, să apere binele comun, să aibă perspective deschise cu privire la lume şi ochi capabili să vadă “lucruri noi” (Is42,9; 48,6)!

Responsabilii educaţiei

2. Educaţia este aventura cea mai fascinantă şi dificilă din viaţă. A educa – din latinescul educere- înseamnă a conduce afară din ei înşişi pentru a introduce la realitate, spre o plinătate care face persoana să crească. Acest proces se hrăneşte din întâlnirea dintre două libertăţi, cea a adultului şi cea a tânărului. El cere responsabilitatea discipolului, care trebuie să fie deschis să se lase condus la cunoaşterea realităţii, şi cea a educatorului, care trebuie să fie dispus să se dăruiască pe sine însuşi. Pentru aceasta sunt mai necesari ca oricând martori autentici şi nu simpli împărţitori de reguli şi de informaţii; martori care să ştie să vadă mai departe decât alţii, pentru că viaţa lor cuprinde spaţii mai ample. Martorul este cel care trăieşte cel dintâi drumul pe care îl propune.

Care sunt locurile unde se formează o adevărată educaţie la pace şi la dreptate? Înainte de toate familia, pentru că părinţii sunt primii educatori. Familia este celulă originară a societăţii. “În familie, copiii învaţă valorile umane şi creştine care permit o convieţuire constructivă şi paşnică. În familie, ei învaţă solidaritatea dintre generaţii, respectarea regulilor, iertarea şi primirea celuilalt”¹. Ea este prima şcoală în care sunt educaţi la dreptate şi la pace.

Trăim într-o lume în care familia şi chiar viaţa însăşi sunt în mod constant ameninţate şi deseori fragmentate. Condiţii de muncă ce se armonizează adesea mai puţin cu responsabilităţile familiale, preocupări pentru viitor, ritmuri frenetice de viaţă, migraţii în căutarea unei întreţineri corespunzătoare, dacă nu a simplei supravieţuiri, ajung să facă dificilă posibilitatea de a asigura copiilor unul dintre bunurile cele mai preţioase: prezenţa părinţilor; prezenţă care să permită o tot mai profundă împărtăşire a drumului, pentru a putea transmite acea experienţă şi acele certitudini dobândite cu trecerea anilor, care se pot comunica numai cu timpul petrecut împreună. Părinţilor doresc să le spun să nu se descurajeze! Cu exemplul vieţii lor să-i îndemne pe copii să-şi pună speranţa înainte de toate în Dumnezeu, singurul din care vin dreptatea şi pacea autentice.

Aş vrea să mă adresez şi responsabililor din instituţiile care au îndatoriri educative: să vegheze cu mare simţ de responsabilitate pentru ca demnitatea oricărei persoane să fie respectată şi valorizată în orice împrejurare. Să aibă grijă ca fiecare tânăr să poată descoperi propria vocaţie, însoţindu-l în fructificarea darurilor pe care Domnul i le-a acordat. Să asigure familiilor ca pruncii lor să poată avea un drum formativ care să nu fie în contrast cu conştiinţa şi cu principiile lor religioase.

Orice ambient educativ poate să fie loc de deschidere spre transcendent şi spre ceilalţi; loc de dialog, de coeziune şi de ascultare, în care tânărul să se simtă valorizat în propriile potenţialităţi şi bogăţii interioare şi să înveţe să-i aprecieze pe fraţi. Să poată învăţa să guste bucuria care provine din trăirea zi de zi a carităţii şi a compasiunii faţă de aproapele şi din participarea activă la construirea unei societăţi mai umane şi fraterne.

Apoi mă adresez responsabililor politici, cerându-le să ajute în mod concret familiile şi instituţiile educative să exercite dreptul-obligaţia lor de a educa. Nu trebuie să lipsească niciodată un sprijin corespunzător dat maternităţii şi paternităţii. Să facă în aşa fel încât nimănui să nu-i fie negat accesul la instruire şi ca familiile să poată alege liber structurile educative considerate mai potrivite pentru binele copiilor lor. Să se angajeze să favorizeze reunirea acelor familii care sunt despărţite de necesitatea de a găsi mijloace de subzistenţă. Să ofere tinerilor o imagine limpede a politicii, ca adevărată slujire pentru binele tuturor.

În afară de asta, nu pot să nu mă adresez lumii mass-media ca să-şi ofere contribuţia sa educativă. În societatea de astăzi, mijloacele de comunicare de masă au un rol deosebit: nu numai informează, ci şi formează spiritul destinatarilor lor, deci pot să contribuie mult la educaţia tinerilor. Este important de a ţine cont de faptul că legătura dintre educaţie şi comunicare este foarte strânsă: de fapt, educaţia are loc prin intermediul comunicării, care influenţează, pozitiv sau negativ, asupra formării persoanei.

Şi tinerii trebuie să aibă curajul de a trăi înainte de toate ei înşişi ceea ce le cer acelora care îi înconjoară. Este o mare responsabilitate aceea care îi priveşte: să aibă forţa de a se folosi bine şi conştient de libertate. Şi ei sunt responsabili de propria educaţie şi formare la dreptate şi la pace!

Educarea la adevăr şi la libertate

3. Sfânt Augustin se întreba: “Quid enim fortius desiderat anima quam veritatem? – Ce doreşte mai puternic omul decât adevărul?”². Faţa umană a unei societăţi depinde mult de contribuţia educaţiei la menţinerea vie a acestei întrebări de nesuprimat. De fapt, educaţia se referă la formarea integrală a persoanei, inclusiv dimensiunea morală şi spirituală a fiinţei, în vederea scopului său ultim şi a binelui societăţii al cărei membru este. De aceea, pentru a educa la adevăr este nevoie înainte de toate de a şti cine este persoana umană, a-i cunoaşte natura. Contemplând realitatea care îl înconjoară, Psalmistul reflectează: “Când privesc cerurile, lucrările mâinilor tale, luna şi stelele pe care le-ai făcut, mă întreb: Ce este omul, că te gândeşti la el, sau fiul omului, că-l iei în seamă?” (Ps 8,4-5). Aceasta este întrebarea fundamentală care trebuie pusă: cine este omul? Omul este o fiinţă care poartă în inimă o sete de infinit, o sete de adevăr – nu parţială, ci capabilă să explice sensul vieţii – pentru că a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Aşadar, a recunoaşte cu recunoştinţă viaţa ca dar inestimabil conduce la descoperirea propriei demnităţi profunde şi a inviolabilităţii oricărei persoane. De aceea, prima educaţie consistă în a învăţa să se recunoască în om imaginea Creatorului şi, prin urmare, să se aibă un respect profund faţă de orice fiinţă umană şi să fie ajutaţi ceilalţi să realizeze o viaţă conformă cu această preaînaltă demnitate. Nu trebuie uitat niciodată că “dezvoltarea autentică a omului se referă în mod unitar la totalitatea persoanei în orice dimensiune a sa”³, inclusiv cea transcendentă, şi că nu se poate sacrifica persoana pentru a obţine un bine particular, fie el economic sau social, individual sau colectiv.

Numai în relaţia cu Dumnezeu, omul înţelege şi semnificaţia propriei libertăţi. Şi este misiunea educaţiei aceea de a forma la libertate autentică. Aceasta nu este lipsa de legături sau dominarea liberului arbitru, nu este absolutismul eului. Omul care crede că este absolut, că nu depinde de nimic şi de nimeni, că poate să facă tot ceea ce vrea, ajunge să contrazică adevărul propriei fiinţe şi să piardă libertatea sa. Omul este, în schimb, o fiinţă relaţională care trăieşte în raport cu alţii şi, mai ales, cu Dumnezeu. Libertatea autentică nu poate fi obţinută niciodată în îndepărtarea de el.

Libertatea este o valoare preţioasă, dar delicată; poate să fie înţeleasă greşit şi folosită rău. “Astăzi un obstacol deosebit de viclean în calea operei educative este constituit de prezenţa masivă, în societatea şi cultura noastră, a acelui relativism care, nerecunoscând nimic ca definitiv, lasă ca ultimă măsură numai propriul eu cu voinţele sale şi, sub aparenţa libertăţii, devine pentru fiecare o închisoare, pentru că desparte pe unul de celălalt, reducându-l pe fiecare să ajungă închis înlăuntrul propriului “eu”. Aşadar, într-un astfel de orizont relativist nu este posibilă o adevărată educaţie: de fapt, fără lumina adevărului. mai devreme sau mai târziu persoana este condamnată să se îndoiască de bunătatea vieţii însăşi şi de raporturile care o constituie, de validitatea angajării sale pentru a construi cu alţii ceva în comun”⁴.

Pentru a exercita libertatea sa, omul trebuie deci să depăşească orizontul relativist şi să cunoască adevărul despre el însuşi şi adevărul cu privire la bine şi la rău. În interiorul conştiinţei, omul descoperă o lege pe care nu şi-o dă el, dar de care trebuie să asculte şi al cărei glas îl cheamă să iubească, să facă binele şi să fugă de rău, să asume responsabilitatea binelui făcut şi a răului comis⁵. Pentru aceasta, exercitarea libertăţii este intim legată cu legea morală naturală, care are caracter universal, exprimă demnitatea oricărei persoane, pune baza drepturilor şi obligaţiilor sale fundamentale, aşadar, în ultimă analiză, baza convieţuirii drepte şi paşnice între persoane.

Aşadar, folosirea corectă a libertăţii este centrală în promovarea dreptăţii şi a păcii, care cer respectul faţă de sine şi faţă de celălalt, chiar dacă este departe de modul propriu de a fi şi de a trăi. Din această atitudine provin elementele fără de care pacea şi dreptatea rămân cuvinte lipsite de conţinut: încrederea reciprocă, destoinicia de a împleti un dialog constructiv, posibilitatea iertării, care de atâtea ori s-ar dori obţinută, dar care cu greu este acordată, caritatea, compasiunea faţă de cei mai slabi, precum şi disponibilitatea la sacrificiu.

Educarea la dreptate

4. În lumea noastră, în care valoarea persoanei, a demnităţii şi a drepturilor sale, dincolo de proclamaţiile de intenţii, este serios ameninţată de tendinţa răspândită de a recurge exclusiv la criteriile utilităţii, profitului şi averii, este important să nu se separe conceptul de dreptate de rădăcinile sale transcendente. De fapt, dreptatea nu este simplă convenţie umană, pentru că ceea ce este drept nu este la origine determinat de legea pozitivă, ci de identitatea profundă a fiinţei umane. Viziunea integrală despre om permite să nu se cadă într-o concepţie contractualistă despre dreptate şi să se deschidă şi pentru ea orizontul solidarităţii şi al iubirii⁶.

Nu putem ignora că anumite curente din cultura modernă, susţinute de principii economice raţionaliste şi individualiste, au înstrăinat conceptul de dreptate de rădăcinile sale transcendente, separându-l de caritate şi de solidaritate: “«Cetatea omului» nu este promovată numai de raporturi de drepturi şi de obligaţii, ci şi mai mult şi încă mai întâi de relaţii de gratuitate, de milostivire şi de comuniune. Caritatea manifestă mereu şi în relaţiile umane iubirea lui Dumnezeu, ea dă valoare teologală şi mântuitoare oricărei angajări de dreptate în lume”⁷.

“Fericiţi cei cărora le este foame şi sete de dreptate, pentru că ei vor fi săturaţi” (Mt5,6). Vor fi săturaţi pentru că le este foame şi sete de relaţii drepte cu Dumnezeu, cu ei înşişi, cu fraţii şi surorile lor şi cu întreaga creaţie.

Educarea la pace

5. “Pacea nu este simpla absenţă a războiului şi nu se limitează la asigurarea echilibrului dintre forţele adverse. Pacea nu se poate obţine pe pământ fără ocrotirea binelui persoanelor, fără comunicarea liberă între fiinţele umane, fără respectul faţă de demnitatea persoanelor şi a popoarelor, fără practicarea asiduă a fraternităţii”⁸. Pacea este rod al dreptăţii şi efect al carităţii. Pacea este înainte de toate dar al lui Dumnezeu. Noi, creştinii, credem că Cristos este adevărata noastră pace: în el, în crucea sa, Dumnezeu a reconciliat lumea cu sine şi a distrus barierele care ne despărţeau pe unii de alţii (cf. Ef2,14-18); în el există o unică familie reconciliată în iubire.

Însă pacea nu este numai dar care trebuie primit, ci şi operă care trebuie construită. Pentru a fi cu adevărat făcători de pace trebuie să ne educăm la compasiune, la solidaritate, la colaborare, la fraternitate, să fim activi în cadrul comunităţii şi vigilenţi în trezirea conştiinţelor cu privire la problemele naţionale şi internaţionale şi cu privire la importanţa de a căuta modalităţi adecvate de redistribuire a bogăţiei, de promovare a creşterii, de cooperare la dezvoltare şi de rezolvare a conflictelor. “Fericiţi făcătorii de pace, pentru că ei vor fi numiţi fii ai lui Dumnezeu”, spune Isus în predica de pe munte (Mt5,9).

Pacea pentru toţi se naşte din dreptatea fiecăruia şi nimeni nu poate eluda această angajare esenţială de a promova dreptatea, după propriile competenţe şi responsabilităţi. Îi invit îndeosebi pe tineri, care au mereu vie tensiunea spre idealuri, să aibă răbdarea şi tenacitatea de a căuta dreptatea şi pacea, de a cultiva gustul faţă de ceea ce este drept şi adevărat, chiar şi atunci când acest lucru poate să însemne sacrificiu şi a merge împotriva curentului.

Ridicarea ochilor spre Dumnezeu

6. În faţa provocării dificile de a parcurge căile dreptăţii şi păcii putem fi tentaţi să ne întrebăm, asemenea psalmistului: “Îmi ridic ochii spre munţi: de unde îmi va veni ajutorul?” (Ps121,1).

Tuturor, îndeosebi tinerilor, vreau să spun cu forţă: “Nu ideologiile salvează lumea, ci numai îndreptarea spre Dumnezeul cel viu, care este creatorul nostru, garantul libertăţii noastre, garantul a ceea ce este cu adevărat bun şi adevărat… îndreptarea fără rezerve spre Dumnezeu care este măsura a ceea ce este drept şi în acelaşi timp este iubirea veşnică. Şi oare ce ar mai putea să ne salveze dacă nu iubirea?”⁹. Iubirea se bucură de adevăr, este forţa care ne face capabili să ne angajăm pentru adevăr, pentru dreptate, pentru pace, pentru că toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură (cf. 1Cor13,1-13).

Dragi tineri, voi sunteţi un dar preţios pentru societate. Nu vă lăsaţi cuprinşi de descurajare în faţa dificultăţilor şi nu vă abandonaţi soluţiilor false, care adesea se prezintă drept calea cea mai uşoară pentru a depăşi problemele. Nu vă fie frică să vă angajaţi, să înfruntaţi truda şi sacrificiul, să alegeţi căile care cer fidelitate şi statornicie, umilinţă şi dedicare. Trăiţi cu încredere tinereţea voastră şi acele dorinţe profunde de fericire, de adevăr, de frumuseţe şi de iubire adevărată pe care le simţiţi! Trăiţi intens această perioadă a vieţii aşa de bogată şi plină de entuziasm.

Fiţi conştienţi că voi înşivă sunteţi exemplu şi stimulent pentru adulţi şi veţi fi aşa cu cât vă străduiţi mai mult să depăşiţi nedreptăţile şi corupţia, cu cât doriţi mai mult un viitor mai bun şi vă angajaţi să-l construiţi. Fiţi conştienţi de potenţialităţile voastre şi nu vă închideţi niciodată în voi înşivă, ci lucraţi pentru un viitor mai luminos pentru toţi. Nu sunteţi niciodată singuri. Biserica are încredere în voi, vă însoţeşte, vă încurajează şi doreşte să vă ofere ceea ce are ea mai preţios: posibilitatea de a ridica ochii spre Dumnezeu, de a-l întâlni pe Isus Cristos, cel care este dreptatea şi pacea.

Vouă tuturor, bărbaţi şi femei care aveţi la inimă cauza păcii! Pacea nu este niciodată un bine dobândit, ci o ţintă spre care toţi şi fiecare trebuie să tindem. Să privim cu speranţă mai mare spre viitor, să ne încurajăm reciproc în drumul nostru, să lucrăm pentru a da lumii noastră o faţă mai umană şi fraternă şi să ne simţim uniţi în responsabilitatea faţă de tinerele generaţii prezente şi viitoare, îndeosebi în educarea lor ca să fie paşnice şi făcătoare de pace. Pe baza acestei conştiinţe vă trimit aceste reflecţii şi vă adresez apelul meu: să ne unim forţele noastre, spirituale, morale şi materiale, pentru “a educa pe tineri la dreptate şi la pace”.

Vatican, 8 decembrie 2011

Benedictus pp. XVI

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Note ¹ Benedict al XVI-lea, Discurs adresat administratorilor regiunii Lazio, Primăriei şi provinciei Roma (14 ianuarie 2011): L’Osservatore romano, 15 ianuarie 2011, pag. 7. ² Comentariu la Evanghelia după sfântul Ioan, 26, 5. ³ Benedict al XVI-lea, Scrisoarea enciclică Caritas in veritate (29 iunie 2009), 11: AAS 101 (2009), 648; cf. Paul al VI-lea, Scrisoarea enciclică Populorum progressio (26 martie 1967), 14: AAS 59 (1967), 264. ⁴ Benedict al XVI-lea, Discurs cu ocazia deschiderii întâlnirii ecleziale diecezane în bazilica “Sfântul Ioan din Lateran” (6 iunie 2005): AAS 97 (2005), 816. ⁵ Cf. Conciliul Ecumenic Vatican II, Constituţia Gaudium et spes, 16. ⁶ Cf. Benedict al XVI-lea, Discurs la Bundestag (Berlin, 22 septembrie 2011): L’Osservatore romano, 24 septembrie 2011, pag. 6-7. ⁷ Idem, Scrisoarea enciclică Caritas in veritate (29 iunie 2009), 6: AAS 101 (2009), 644-645. ⁸ Catehismul Bisericii Catolice, 2304. ⁹ Benedict al XVI-lea, Privegherea cu tinerii (Köln, 20 august 2005): AAS 97 (2005), 885-886.

El s-a făcut asemenea nouă, în ciuda limitelor noastre, și ne-a primit cu toate defectele noastre. „El ne-a iubit mai întâi” (1In 4,19) și ni s-a dăruit fără rezerve, ajutându-ne să înțelegem că Iubirea le învinge pe toate, fiindcă cine rămâne în iubire, locuiește în Dumnezeu și Dumnezeu locuiește în el (1In 4,15). „El a coborât pe pământ din milă față de neamul omenesc, a simțit durerile noastre încă înainte de a suferi pe cruce… Care este această durere pe care a suferit-o pentru noi? Este pasiunea iubirii” spunea Origene (Omilii despre Ezechiel, VI, 6).

Ca în fiecare an, Crăciunul ne cheamă să celebrăm acest mister: în simplitatea și în sărăcia unei grote, primit de Maria și Iosif, salutat de simplii păstori, Fiul lui Dumnezeu a venit în lume ca să le aducă oamenilor pacea și mântuirea Tatălui. Și nouă, asemenea păstorilor, ni se cere să ascultăm vocea îngerilor, și să deschidem casa noastră Celui care stă la ușă și bate (Ap 3,20).

„Nu vă temeți! – ne îndemna Ioan Paul al II-lea. Deschideți-i larg porțile lui Cristos!” (Omilie, 22 octombrie 1978, nr. 5). Angelus Silesius, poet și mistic german din secolul al XVIII-lea spunea adesea: „De o mie de ori de s-ar naște Cristos la Betleem, dar în tine nu s-ar naște, ești pierdut pentru veșnicie!”

Este tot mai evidentă în zilele noastre pierderea sensului Crăciunului, căci totul este concentrat în ce se vinde, ce se cumpără, ce cadouri se dau. Bradul a luat locul Ieslei, Moș Crăciun a luat locul Pruncului Isus. Sunt mulți care l-au uitat pe adevăratul sărbătorit; Cel care stă la originea Crăciunului, Isus, a fost dat la o parte și exclus de la sărbătoarea care totuși, îl privește îndeaproape. Ar fi păcat să-l uităm și noi pe Pruncul dumnezeiesc și să nu-i deschidem inima și toată ființa noastră.

Se povestește că un artist a pictat un tablou deosebit de frumos. În ziua când l-a prezentat publicului, stârnind admirația tuturor, se putea vedea pe pânză un frumos chip al lui Isus care bătea la ușa unei case. Toți nu mai conteneau să laude frumoasa operă de artă. Doar unul a observat că ceva nu era în regulă cu tabloul și i-a atras atenția autorului, că ușa nu avea niciun mâner de tras, adăugând și întrebarea: Cum faci să o deschizi? Este adevărat, i-a replicat pictorul. Acea ușă nu are niciun mâner pentru că reprezintă inima omului. Ea se deschide numai pe dinăuntru.

Dacă vrem ca Isus Cristos să vină în sufletul nostru și să se nască în noi, acum, de Crăciun, trebuie să-i deschidem din interior casa inimii noastre. El nu obligă pe nimeni și nici nu constrânge pe cineva să-i deschidă ușa inimii împotriva propriei voințe. El ne respectă mereu pentru că ne iubește. Acesta-i misterul iubirii lui Dumnezeu și al libertății umane. Dacă vrem ca Dumnezeu să se nască în noi, trebuie să pregătim „ieslea” noastră interioară, invizibilă, ca apoi să-i deschidem lui Isus, acum, în sărbătoarea Crăciunului. A-i deschide și a-l primi pe Cristos înseamnă, înainte de toate, să primești iubirea sa, devenind capabili să iubim și să ne iubim așa cum El ne-a iubit; înseamnă să acceptăm cu umilință slăbiciunile noastre, știind că Cristos ne primește așa cum suntem. De fapt, deschizându-i, El ne deschide nouă; primindu-l, El ne primește pe noi. Lăsând să lumineze în noi „Lumina cea adevărată care îl luminează pe tot omul“ (In 1,9) vom învăța să primim cu disponibilitate crescândă semnele clare ale prezenței sale printre noi. În primul rând semnul cuvântului: cerul și pământul vor trece, dar cuvintele sale nu vor trece (Mt 24,35); Cuvântul său face să ne renaștem, iar în strădania de a pune în practică tot cuvântul său se află secretul fericirii noastre, așa cum ne îndeamnă Sfântul Iacob: „Căutaţi să împliniţi cuvântul, nu numai să-l ascultaţi, înşelându-vă pe voi înşivă, pentru că, dacă cineva ascultă cuvântul şi nu-l împlineşte, se aseamănă cu omul care îşi priveşte propria faţă în oglindă: s-a privit pe sine, a plecat şi a uitat îndată cum era. Dacă cineva priveşte cu atenţie la legea desăvârşită a libertăţii şi rămâne în ea, nu o ascultă ca apoi să o uite, ci ca să o pună în practică. Astfel, acesta va fi fericit în lucrarea sa” (Iac 1,22-25).

Prin Sfintele Sacramente și, mai ales, prin Sfânta Euharistie, Isus devenit om din dragoste față de oameni își perpetuează prezența în mijlocul nostru. „De două mii de ani – scria Ioan Paul al II-lea – Biserica este leagănul în care Maria îl așază pe Isus și-l încredințează adorației și contemplației tuturor popoarelor. Prin umilința Fecioarei, să strălucească și mai mult gloria și forța Euharistiei pe care ea o cinstește și o păstrează în sânul ei. În semnul consacrării Pâinii și Vinului, Isus, lumina neamurilor (Lc 2,32) ne arată continuitatea Întrupării sale. El rămâne viu și adevărat în mijlocul nostru pentru a-i hrăni pe credincioși cu Trupul și Sângele său (Incarnationis Misterim, 11).

Sfântul Francisc de Assisi sublinia cu deosebită forță indisolubila legătură dintre Întrupare și Euharistie: „Iată, în fiecare zi El se umilește ca și atunci când, lăsând sfere regești a coborât în sânul Fecioarei; în fiecare zi vine la noi în haina umilinței; în fiecare zi coboară din sânul Tatălui pe altar în mâinile preotului” (Îndemnuri, I, 16,18, Izvoare Franciscane, 144).

Pentru a-i deschide lui Isus, nu e de ajuns să-l primești în Cuvântul și în Sacramentele sale: trebuie să-l recunoști și în frații care merg alături de tine, mai ales în cei slabi, în cei pe care nimeni nu-i iubește.

Misterul Crăciunului ne cere să-l recunoaștem și să-l primim pe Isus în frații noștri, în Cuvântul său și în Sacramentele sale, semne ale prezenței sale printre noi. Să rămână și să locuiască în noi astfel Taina Crăciunului, bine știind că Domnul este Darul cel mai mare care ne-a fost dat și Darul cel mai mare pe care îl putem oferi. În acest sens, spunea Maica Tereza de Calcutta:

„Isus este
Cuvântul pe care vreau să-l rostesc,
adevărul pe care vreau să-l vestesc,
calea pe care vreau s-o străbat,
lumina pe care vreau s-o aprind,
viaţa pe care vreau s-o trăiesc,
iubirea pe care vreau s-o răspândesc
fericirea pe care vreau s-o dau,
pacea pe care vreau s-o aduc”.
(Tereza de Calcutta, Ca o picătură în ocean. 100 de pagini de Maica Tereza, Citta Nuova, Roma 2000, p. 93)

Tuturor, mici şi mari, laici și preoți, persoane consacrate din congregații și mișcări, vă doresc din toată inima Crăciun binecuvântat și La Mulți Ani!

+ Ioan Robu
Arhiepiscop-Mitropolit de Bucureşti

Începând de dimineață de la 9:30 cei aproximativ 30 de tineri au avut ocazia de a medita la importanța sacramentului reconcilierii susținuți fiind de meditațiile ținute pe această temă atât de Pr. vicar Marian Blînda cât și de 2 animatori ai parohiei. Tinerii au avut ocazia de a se împăca cu Dumnezeu prin sacramentul spovezii în cadrul celebrării penitențiale conduse de confesorul extraordinar Pr. Ignat Cristian. Această zi plină de har s-a încheiat cu Sf. Liturghie comunitară de la ora 17:00, moment în care tinerii l-au preamărit pe Dumnezeu prin cântare și rugăciune.
Îi mulțumim Domnului pentru că am avut ocazia de a ne pregăti sufletele pentru a-l întâmpina așa cum se cuvine la sărbătoarea care se apropie. Din impresiile adunate din rândul tinerilor reiese faptul că pentru ei a fost o zi plină de roade spirituale:

” Fiecare experienta traita impreuna pentru Cristos ne face sa crestem si sa devenim mult mai responsabili. Ma bucur ca pentru o zi atat eu cat si restul tinerilor am reusit sa ne pregatim sufletele pentru a-l intampina asa cum se cuvine pe Pruncusorul Isus.” (Raluca Iacob)
Ieri a fost o zi care ne-a adus laolalta pe toti, o zi pe care putini o vor uita, o zi intreaga petrecuta impreuna. Pe scurt a fost cea mai frumoasa adunare de pana acum. M-as bucura sa se mai organizeze astfel de zile pentru că intotdeauna vom avea nevoie de un moment de reculegere! Va multumesc! (Crenguta Ilie)
Ziua de reculegere, care a avut loc sambata, si-a pus amprenta asupra mea intr-un mod pozitiv intrucat m-a ajutat sa constientizez ca urmeaza sa sarbatorim Nasterea Domnului, nu doar o vacanta sau niste zile in care mergem mai des la biserica. In ceea ce ma priveste, meditatia la care am luat parte s-a pliat pe nelinistile pe care le-am avut si am reusit , astfel, sa gasesc un raspuns la ele. Cu ajutorul spovezii, am reusit sa ma eliberez de pacate si sa fiu pregatita pentru marea sarbatoare pe care o vom celebra pe 25 decembrie. Aceasta experienta mi-a alinat sufletul, mi-a adus pace si fericire. Laudat sa fie Isus pentru ca ne iubeste si ne lasa sa-L iubim!! (Raluca Antuca)

A CONSEMNAT

DANIEL FILIP

Iulia Palu

Cu ocazia Sărbătorii Crăciunului din Anul Domnului 2011 vă anunţăm că se va organiza CONCERTUL DE COLINDE cu titlul „CHRISTUS NATUS EST” la care sunt invitate să participe coruri de tineret din parohiile Arhidiecezei noastre.

Locul: Biserica Franceză „Preasfânta Inimă a lui Isus” din Bucureşti
Data: Sâmbătă, 17 decembrie 2011
Ora: 14.30 -16.30

Pentru reuşita concertului trebuie reţinut:
1. Pot participa numai coruri de tineret aparţinând parohiilor Arhidiecezei noastre şi nu sunt admise coruri extraparohiale. Corurile trebuie să aibă acordul parintelui paroh;
2. Corul să aibă un dirijor;
3. Fiecare cor trebuie să prezinte trei colinde. Un colind obligatoriu și două colinde la alegere. Colindul obligatoriu este „NOAPTE DE VIS” cu o strofă în limba germană și două strofe în limba română. Colindele pot fi prezentate (acompaniate) şi cu instrumente muzicale.
4. Este recomandat ca fiecare grup să aibă un semn exterior distinct: cămăşi de aceeaşi culoare, eşarfe, ecusoane etc.
5. Partiturile grupului să fie în mape de aceeaşi culoare atunci când acesta se va prezenta în faţa spectatorilor;
6. Fiecare grup să se prezinte la intrarea şi la ieşirea din altar în mod organizat şi cu semn de respect pentru Sfântul Lăcaş;
7. Ordinea corurilor din cadrul concertului va fi fixată la începerea programului;
8. La sfârşitul concertului fiecare grup va primi o diplomă de participare;
9. Data de înscriere la concert va fi până la 10 decembrie 2010 pe adresa CENTRULUI DIECEZAN PENTRU PASTORAŢIA TINERETULUI. La înscriere se va comunica: parohia care participă la concert, numărul de tineri din cor şi responsabilul grupului.
10. Persoana de contact: Cristiana Trefaș – e-mail: cristiana_tre@yahoo.com; tel.: 0726.402.432;

În speranţa că putem oferi şi în acest an puţină căldură Pruncului născut pe paie în ieslea Betleemului, vă dorim curaj şi mult succes în pregătirea concertului.

Toate spre mai marea slavă a lui Dumnezeu!

Pr. Daniel BULAI
Responsabil Diecezan cu Pastoraţia Tineretului

Unii dintre ei au venit pentru prima data la acest curs, altii aveau deja experienta altor cursuri si campusuri organizate in anii trecuti, dar acest lucru nu a facut cu nimic mai dificila munca in echipa sau integrarea celor nou veniti. S-a colaborat extraordinar.

Am descoperit tineri implicati si dornici de a invata cat mai multe lucruri…, adevarati animatori am putea spune. Programul de lucru in echipele mici a reusit sa ne uneasca, sa ne aproprie ca prieteni, ca tineri ce au aceleasi intrebari, probleme si necunoscute in viata lor, iar discutiile in grupul mare au lamurit multe dintre aceste nedumeriri.

Parintele Marian Blanda a venit special de la Braila pentru a da marturie despre propria lui experienta. Ne-a ajutat sa intelegem cine suntem noi ca tineri, cum trebuie sa fim animatori buni in parohiile din care facem parte si cel mai important…cine suntem noi ca simplii tineri. Am invatat ca prin comportamentul nostru trebuie sa dam dovada de relatia nostra cu Dumnezeu si ca practic acesta este motorul care nu trebuie sa se opreasca niciodata. Dumnezeu ne-a ales, El ne-a dat aceasta misiune si tot El este cel care ne cheama pe fiecare pe nume, intr-un mod personal si unic.

Si parintele Ioan Raileanu de la Catedrala Sf. Iosif a vorbit despre cum l-a descoperit el pe Dumnezeu si care este locul Lui in viata noastra. Nu trebuie sa uitam niciodata ca ne-a creat pentru iubire. O iubire pe care trebuie sa o traim, sa o descoperim si sa o daruim mai departe. Si cel mai important lucru… ne-a adus aminte ca Dumnezeu ne vorbeste… doar ca o face in tacere. Ca sa-L auzim trebuie sa facem putina liniste in viata noastra si sa nu ne oprim niciodata din cautare.

Va multumim tuturor pentru participare, pentru colaborare, pentru prietenie si pentru reusita.

Va dorim sa fiti animatori implicati, sa-L descoperiti pe Dumnezeu in actiunile si traile voastre, sa nu uitati sa impartasiti cu ceilalti tineri bucuria de a fi impreuna si de a forma o mare familie in sanul parohiei pe care o reprezentati.

Iulia Palu

Vineri
16.00-18.00 primirea participanţilor + înscrierea
18.30 bine ați venit!
19.00 cina
20.00-21.00 „K La Noi”
21.00-21.45 program de lucru
22.00-23.00 moment spiritual
23.30 noapte bună!

Sâmbătă
7.00 bună dimineaţa!
7.20 înviorare
7.50 rugăciunea laude
8.15 micul dejun
9.00-10.45 program de lucru
10.45-11.45 masă rotundă
12.00 Sf. Liturghie
13.00 prânzul
14.00-16.00 ateliere
16.00-18.00 program de lucru
18.00-19.30 masă rotundă
19.30 cina
20.30-22.45 „K La Noi”
23.00-23.30 moment spiritual
23.45 noapte bună!

Duminică
7.00 bună dimineaţa!
7.20 înviorare
7.45 rugăciunea laude
8.00 micul dejun
9.15-10.00 program de lucru
10.00-11.00 verifica
11.00-11.30 CSR+TIC
11.45 Sf. Liturghie
12.45 zâmbiți vă rog
13.00 prânzul
14.00 La revedere!

Tema cursului din această toamnă va pune accentul pe redescoperirea animatorului în grupul parohial (CINE SUNT EU) și pe viața spirituală a animatorului (RELAȚIA MEA DUMNEZEU).

Cursul va fi condus de Pr. Daniel Bulai, responsabil cu pastorația tineretului din Arhidieceza de București și tema va fi prezentată de Pr. Marian Blânda (parohia din Brăila) și de Pr. Ioan Răileanu (parohia Catedrala „Sf. Iosif).

La curs sunt așteptați 60-70 de tineri din parohiile Arhidiecezei Romano-Catolice de București. Programul de lucru se va desfășura atât în grupul mare (cu toți participanții), dar și în cele patru grupuri în care vor fi împărțiți tinerii. Animatorii pentru cele patru grupuri sunt: Iulia Palu – la grupul CĂUTĂTORI; Andreea Imbrișcă – la grupul CĂLĂTORI; Daniel Pușcașu – la crupul DESCOPERITORI; Emanuel Ropotă – la grupul VESTITORI.

Avem bucuria de a vă anunţa că în perioada 11-13 noiembrie 2011 va avea loc CURSUL DE FORMARE PENTRU TINERII ANIMATORI DIN PAROHIILE ARHIDIECEZEI NOASTRE, aşa cum este fixat în programul pastoral 2011-2012. Acest curs se va desfăşura la Mănăstirea „Sf. Agnes” din Popeşti Leordeni, lângă Bucureşti.

Programul va începe vineri, 11 noiembrie 2011, la ora 19:00 (primirea participanţilor se va face începând cu ora 16.00) şi se va încheia duminică, 13 noiembrie 2011, ora 14:00.

Suntem în anul în care Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea îi îndeamnă pe tineri la bucurie punându-și încrederea în Isus Cristos: „Bucurați-vă mereu în Domnul!” Cursul din această toamnă va pune accentul pe redescoperirea animatorului în grupul parohial (CINE SUNT EU) și pe viața spirituală a animatorului (RELAȚIA CU DUMNEZEU).

Scopurile cursului sunt următoarele:
1. Pregătirea participanţilor ca viitori animatori prin prezentarea de metode de comunicare şi animare a grupului parohial;
2. Sensibilizarea adolescenţilor faţă de tema propusă;
3. Cunoaşterea noii generaţii de adolescenţi din Arhidieceza noastră şi crearea de căi de comunicare între ei;
4. Analiza activităţilor comune din Anul Pastoral 2011-2012;

La acest curs sunt aşteptaţi câte doi adolescenţi (clasele IX-XI) din toate parohiile Arhidiecezei noastre. Vârsta obligatorie este de 14-18 ani. Fiecare participant va achita o taxă de 40 lei în momentul sosirii.

Pentru buna desfăşurare a cursului, participanţii sunt rugaţi să aducă cu ei sacul de dormit (sau o pătură) şi trusa de igienă personală. Pentru mai multe informații puteți contacta pe: Cristiana Trefaș, tel.: 0726.402.432; e-mail: cristiana_tre@yahoo.com

Toate spre mai marea slavă a lui Dumnezeu!

Pr. Daniel BULAI
Responsabil Diecezan
cu Pastoraţia Tineretului

Fericite Ioan Paul al II-lea, Papa.
Roaga-te pentru noi, tinerii!

A consemnat Iulia PALU