Scrisoare Pastorală de Paști, 2011
Dragi fraţi şi surori,
„L-au omorât atârnându-l pe lemn”. Fiecare eveniment din viaţa lui Isus nu este decât împlinire a cuvântului Scripturii. Cristos nu poate fi înţeles fără să porneşti de la Sfânta Scriptură, de la Vechiul Testament. Iar dacă avem în vedere moartea pe cruce, expresia „după Scripturi” ne spune că această moarte nu a fost o simplă întâmplare, ci un fapt care intră şi este cuprins în istoria lui Dumnezeu cu poporul său. Moartea lui Isus este un eveniment în care se împlinesc cuvintele Scripturii: s-a adeverit precum a fost spus.
„A murit pentru păcatele noastre”: moartea lui Isus are o legătură cu fiecare dintre noi. Păcatul strămoşesc nu are nimic cu moartea lui Isus; nu este urmare a păcatului, ci a iubirii şi umilinţei lui Dumnezeu; este o moarte ispăşitoare care aduce împăcare cu Tatăl şi astfel devine lumină pentru popoare. A murit pe lemnul care devine poartă spre înviere.
„A înviat a treia zi, după Scripturi”. În Biblie, cuvintele „a treia zi” nu sunt atât o indicaţie cronologică, ci mai degrabă un semn al unei date decisive şi definitive. Esenţialul constă în faptul că evenimentul Învierii este conform Scripturii. Promisiunea s-a împlinit, cuvântul a devenit realitate, Isus a înviat a treia zi de la punerea în mormânt, aceasta fiind prima zi a săptămânii pentru evrei, dar pentru comunitatea creştină acea zi avea să devină pentru totdeauna Ziua Domnului, Ziua Învierii, Ziua adunării tuturor pentru a-l cinsti pe Dumnezeu. La sfârşitul primului secol şi începutul celui de-al doilea, Sfântul Ignaţiu de Antiohia spune că duminica este o caracteristică nouă, proprie creştinilor. „Cei care trăiau odinioară în obiceiurile vechi au ajuns la o nouă speranţă şi nu mai ţin Sabatul, dar trăiesc după Ziua Domnului, în care a început viaţa noastră datorită Lui şi morţii sale…” (Ad Magn. 9,1). Referitor la această înlocuire a Sabatului cu Duminica, iată ce ne spune Papa Benedict al XVI-lea în cartea sa Isus din Nazaret: „Dacă se ia în considerare ce importanţă are Sabatul în tradiţia Vechiului Testament, şi aceasta în baza istoriei creaţiei şi a Decalogului, atunci este evident că numai un eveniment absolut cutremurător putea să provoace renunţarea la Sabat şi înlocuirea acestuia cu prima zi a săptămânii. Numai un fapt care s-ar fi întipărit în sufletele oamenilor cu o putere extraordinară putea să provoace o schimbare atât de importantă pentru cultura religioasă a săptămânii. Dar simple speculaţii teologice nu puteau să aibă un asemenea efect. Pentru mine, spune Papa, celebrarea Zilei Domnului, care încă de la început distinge comunitatea creştină, este unul dintre argumentele cele mai solide în sensul că de fapt în acea zi s-a întâmplat ceva extraordinar – aflarea mormântului gol şi întâlnirea cu Dumnezeu înviat” (Joseph Ratzinger – Benedetto XVI, Gesù di Nazaret. Dall’ingresso in Gerusalemme fino alla risurrezione, Libreria Editrice Vaticana, Vaticano 2011, pag. 288).
„Şi i s-a arătat lui Chefa şi apoi celor Doisprezece”. Această formulă lapidară are o deosebită importanţă teologică pentru că este arătată baza însăşi a credinţei Bisericii. Pe de o parte sunt „cei Doisprezece” care sunt adevărata piatră fundamentală a Bisericii, la care se face mereu referire; pe de altă parte, este subliniată misiunea specială a lui Petru, care i-a fost dată mai întâi în Cezarea şi apoi confirmată la Cina de Taină, în cenacol (cf. Lc 22,32), şi care l-a introdus, ca să spunem aşa, în structura euharistică a Bisericii. Acum, după Înviere, Domnul i se arată mai întâi lui Petru, şi prin aceasta îi reînnoieşte încă o dată misiunea sa unică. „Dacă a fi creştini – spune acelaşi Sfânt Părinte Benedict al XVI-lea – înseamnă în mod esenţial a crede în Cel Înviat, atunci rolul particular al mărturisirii lui Petru este o confirmare a rolului încredinţat lui, de a fi stânca pe care este construită Biserica. Ioan, în istorisirea sa privind tripla întrebare a Celui Înviat adresată lui Petru – „Mă iubeşti?” – şi tripla misiune de a paşte turma lui Cristos, a subliniat încă o dată cu claritate această misiune a lui Petru pentru credinţa întregii Biserici (In 21,15-17). În acest fel istoria Învierii devine în sine însăşi ecleziologie: întâlnirea cu Domnul Înviat este misiune şi-i dă Bisericii care tocmai se năştea forma sa” (op. cit., pag. 289).
„Căutaţi cele de sus”. Învierea lui Isus este un eveniment în istorie şi totodată mai presus de istoria obişnuită, căci prin această Înviere ia fiinţă o nouă dimensiune a vieţii şi a destinului oamenilor. Isus aparţine acum sferei divine şi eternităţii, împreună cu trupul său înviat. De acum înainte – spunea odată Tertulian – „spirit şi sânge” au un loc în Dumnezeu (De resurrect. mort., 51, 3: CC lat., II, 994). «Chiar dacă omul, conform naturii sale, este creat pentru nemurire, numai acum există locul în care sufletul său nemuritor găseşte „spaţiul”, acea „corporalitate” în care nemurirea capătă sens întrucât este comuniune cu Dumnezeu şi cu întreaga omenire reconciliată. Acest lucru este înţeles de scrisorile Sfântului Paul către Coloseni (1,12-23) şi Efeseni (1,3-23) când vorbesc despre corpul cosmic al lui Cristos, arătând astfel că trupul transformat al lui Cristos este şi locul în care oamenii intră în comuniune cu Dumnezeu şi între ei şi astfel pot trăi pentru totdeauna în plinătatea vieţii indestructibile… În Înviere a fost începută o dimensiune care ne interesează pe toţi şi a creat pentru toţi un nou „spaţiu” de viaţă şi de a fi cu Dumnezeu”» (op. cit., pag. 304).
Căutaţi cele de sus! Învierea lui Isus a deschis calea învierii noastre; ca oameni botezaţi, nu putem uita că suntem îndreptaţi spre cer, nici că viaţa noastră „este ascunsă împreună cu Cristos în Dumnezeu”. Pentru creştini, „cele de sus” reprezintă semnul destinului omului: „noi toţi care cu faţa acoperită privim ca într-o oglindă gloria Domnului, suntem schimbaţi în acelaşi chip al lui tot mai glorios, prin Duhul Domnului” (2Cor 3,18).
„Nu este aici, căci a înviat după cum a zis”. Îngerul Învierii din Evanghelia Sfântului Matei este vocea Tatălui, lumina sa orbitoare, simbol al atmosferei divine în care Cristos Înviat s-a reîntors. Îngerul proclamă de două ori Crezul Bisericii: „A înviat! A înviat din morţi”, şi cu un gest arată semnificaţia Paştelui. „Îngerul a rostogolit piatra, apoi s-a aşezat pe ea”, arătând astfel triumful definitiv al lui Dumnezeu asupra morţii. Credincioşii sunt invitaţi „să vadă mormântul” lui Cristos, mormânt gol. Căci Cristos este în „a treia zi” a veşniciei, şi întru „cele de sus” ale gloriei lui Dumnezeu, soarele fără apus al zilei şi luminii nesfârşite.
„Mergeţi şi spuneţi… A înviat din morţi”. Nu numai femeile evlavioase, dar şi apostolii au ascultat de această poruncă peste care stă acel cuvânt: „Aşadar, mergeţi şi faceţi ucenici din toate naţiunile” (Mt 28,19).
Vestirea apostolilor, cu entuziasmul şi îndrăzneala lor, este de neconceput fără un contact real al lor cu evenimentul cu totul nou şi neaşteptat care-i împingea să vorbească despre Cristos Înviat. Numai un fapt real şi de o calitate absolut nouă era în stare să facă posibilă vestirea apostolilor care nu poate fi explicată cu speculaţii sau experienţe interioare, mistice. În îndrăzneala şi noutatea sa, vestirea apostolică primea viaţă de la forţa de nestăvilit a unui eveniment pe care nici un om nu l-a visat şi care întrecea orice imaginaţie: Isus din Nazaret a înviat.
Un predicator anonim din secolul al V-lea, pe care Tradiţia l-a confundat multă vreme cu Sfântul Augustin, îşi începe astfel predica de Paşti: „Natura, care până acum era moartă, sărbătoreşte învierea împreună cu Domnul. Gingaşa frumuseţe a pomilor ce dau să tot înverzească şi cea a florilor de multe culori, formează împreună un unic semn de bucurie. Cerul, trist până acum şi apăsat de umbra groasă a norilor rătăcitori, acum zâmbeşte către pământ. Bolta cerului şi suprafaţa pământului cântă împreună lui Cristos Dumnezeu şi om adevărat care a înviat din morţi” (G. Ravasi, Secondo le Scritture, Ed. Piemme, pag. 97-98).
Venim şi noi cu vocile noastre slabe şi păcătoase şi ne unim cu lauda pe care o aduce lui Cristos Înviat întreaga creaţie împreună cu toată Biserica răspândită pe tot rotogolul pământului.
Tuturor credincioşilor, călugăriţelor şi călugărilor, persoanelor consacrate şi preoţilor, precum şi celor de bunăvoinţă, Sărbători fericite de Sfintele Paşti, pace şi binecuvântare!
Cristos a Înviat!
+ Ioan Robu
Arhiepiscop-Mitropolit de Bucureşti
a care a început la ora 14:00 de la Biserica “Sacre Coeur” pânã la Catedrala Sf. Iosif, poate fi de fapt o predicã pentru sufletul fiecãruia, o meditaţie asupra unei conştientizãri mai profunde a perioadei pastorale pe care o traversãm.
Dansul reprezinta una dintre cele mai usoare si placute metode de a va simti bine si de a va mentine in forma. Prin dans, ne dezvaluim emotiile, starile sufletesti si ideile. In plus, este o metoda foarte buna de relaxare. Efectuate cu regularitate, cursurile de dans imbunatatesc mobilitatea articulatiilor si a musculaturii precum si elasticitatea si flexibilitatea intregului corp.
