Totul a început in 1940 cand, la vârsta de 25 de ani, fratele Roger a părăsit ţara de origine Elveţia, pentru a merge să trăiască în Franţa, ţara mamei sale. De mai mulţi ani, purta în el chemarea de a crea o comunitate unde reconcilierea dintre creştini să devină o realitate concretă în viaţa de toate zilele, unde “bună-voinţa inimii să fie trăită foarte concret şi unde dragostea să fie în mijlocul tuturor lucrurilor.” El voia ca această comunitate să fie prezentă în mijlocul suferinţelor timpului, şi astfel, în timpul celui de-al II-lea război mondial el s-a stabilit în micul sat Taizé, în Burgundia, la câţiva kilometri de linia de demarcaţie ce separa Franţa în două. El ascundea atunci refugiaţi (în special evrei) care ştiau că fugind din zona ocupată, puteau găsi refugiu în casa sa.

Mai târziu, alţi fraţi i s-au alăturat şi în ziua de Paşte a anului 1949 primii fraţi s-au angajat pentru toată viaţa în celibat, partaj al bunurilor şi o mare simplitate a vieţii.

În liniştea unei lungi perioade de aşteptare, în iarna anilor 1952-1953, fondatorul comunităţii a scris “Regula din Taizé”, ce reprezintă pentru fraţi “lucruri esenţiale pentru a permite o viaţă comună”.

De la sfârşitul anului 1950, numărul tinerilor care se îndreptau spre Taizé a început să crească în mod sensibil. Începând cu anul 1962, fraţi şi tineri trimişi de Taizé nu au încetat să meargă în ţări din Europa de Est. Aceste vizite au fost făcute cu o mare discreţie pentru a nu-i compromite pe cei pe care-i vizitau.

Între 1962 şi 1989 însuşi fratele Roger a vizitat majoritatea ţărilor din Europa de Est, uneori pentru a participa la întâlnirile tinerilor- întâlniri care erau autorizate dar supravegheate- alteori pentru a face vizite, neexistând posibilitatea de a vorbi în public ( “Nu voi vorbi cu voi, spunea el creştinilor din aceste ţări” ).

În 1966 Surorile Sf.Andrei, comunitate catolică internaţională fondată în urmă cu şapte secole au venit să trăiască în satul vecin şi au început să-şi asume o parte din sarcinile de primire. Mai recent, câteva surori ursuline poloneze au venit de asemenea pentru a ajuta.

Comunitatea din Taizé reuneşte astăzi aproximativ o sută de fraţi catolici şi de diverse origini evanghelice, provenind din mai mult de douăzeci şi cinci de ţări. Prin existenţa sa, comunitatea este un semn concret al reconcilierii între creştinii divizaţi şi între oamenii separaţi.

Într-una dintre ultimele sale cărţi intitulată « Dieu ne peut qu’aimer » (Dumnezeu e doar iubire) (Presses de Taizé) fratele Roger descria astfel drumul său ecumenic : « Pot să-mi amintesc aici că bunica a descoperit în mod intuitiv un fel de cheie a vocaţiei ecumenice şi că mi-a deschis o cale să o pun în practică ? Impresionat de mărturia vieţii ei încă de pe când era foarte tânără, urmând-o, mi-am găsit propria identitate de creştin, reconciliând în mine credinţa de origine cu misterul credinţei catolice, fără a rupe comuniunea cu nimeni. »

Fraţii nu acceptă nici un dar, nici un cadou. Nu acceptă pentru sine nici moşteniri personale, comunitatea donându-le celor foarte săraci. Prin munca lor ei îşi câştigă viaţa şi o împart cu ceilalţi.

Mici fraternităţi se găsesc inserate în prezent în cartierele defavorizate din Asia, Africa, America de Sud şi de Nord. Fraţii încearcă să împărtăşească condiţiile de viaţă ale celor care-i înconjoară, dorind să fie o prezenţă a dragostei pe lângă cei foarte săraci, pe lângă copiii străzii, prizonieri, muribunzi, pe lângă cei care au fost răniţi în profunzime de rupturi afective, de abandonuri umane.

De la începutul primăverii şi până la sfârşitul toamnei, săptămână de săptămână tineri de pe toate continentele sosesc pe colina din Taizé. În comuniune cu mulţi alţii, ei caută un sens pentru viaţa lor. Mergând spre izvoarele încrederii în Dumnezeu, ei întreprind un pelerinaj interior care-i încurajează să construiască relaţii de încredere între oameni. În câteva săptămâni pe parcursul verii, mai mult de 5000 de oameni din 75 de ţări pot lua parte la o aventură comună. Continuând un “pelerinaj de încredere pe pământ”, Taizé-ul nu organizează o mişcare în jurul comunităţii. După şedere, fiecare este invitat să trăiască la el acasa ceea ce a înţeles, cu o conştiinţă mai profundă a vieţii interioare şi a legăturilor cu mulţi alţii angajaţi într-o căutare similară a esenţialului.

Feţele bisericeşti vin de asemenea în Taizé, comunitatea primindu-i pe Papa Ioan Paul al II-lea , trei arhiepiscopi de Canterbury, mitropoliţi ortodocşi, 14 episcopi luterani din Suedia, şi numeroşi pastori din lumea întreagă.

Cu ocazia întâlnirilor europene, fratele Roger publica în fiecare an o “Scrisoare”, tradusă în mai mult de cincizeci de limbi şi folosită ca text de reflecţie de către tineri pe tot parcursul anului (acasă sau în timpul întâlnirilor la Taizé). Fratele Roger a scris adesea aceste scrisori pe parcursul şederii sale temporare în regiunile sărace (în Calcuta, Chile, Etiopia, Filipine, Africa de Sud).

Astăzi, în lumea întreagă, numele Taizé evocă pacea, reconcilierea, comuniunea şi aşteptarea unei primăveri a Bisericii : “Când Biserica ascultă, vindecă, împacă, ea devine ceea ce este în sensul cel mai radiant : o reflectare sinceră a dragostei”.(Fratele Roger).

Sursa www.taize.fr