„Învățătorule bun, ce trebuie să fac ca să moștenesc viața veșnică?“ (Mc 10, 17)

 Material pus la dispozitie de Pr. Emanuel DUMITRU

DECEMBRIE

■ Știați că dincolo de aspectele ezoterice, alchimia este o cale de cunoaștere (enciclopedică) pentru că conține fuziunea dintre investigația asupra naturii (care stă la baza știnței numită chimie) cu filozofia greacă și misticismul  Orientului Mijlociu din secolul I?

■ Șiați că limbajul Alchimiei este un limbaj adresat inimii și nu rațiunii.

Cateheza V

ALCHIMIA ÎNVĂȚĂTORULUI BUN – „Este mai mare fericire a da decât a primi“ Faptele apostolilor 20, 35

            De ce consideră Isus că este mai mare fericire a da decât a primi? Cum a răspuns tânărul bogat acestei alchimii, acestei transmutații de a vinde tot aurul și argintul său și a-l da săracilor  pentru a obține viața veșnică?

            Sfântul Paul spune: „V-am arătat în toate privințele că muncind astfel trebuie să-i ajutați pe cei slabi, amintindu-vă de cuvintele Domnului Isus. Căci El spunea: «Este mai mare fericire a da decât a primi»“ (Fap 20, 35).

            Aceste cuvinte ale lui Paul ne descoperă alchimia sau schimbările pe care Învățătorul le-a adus în contextul vieții sale și ale oricărui om care îl urmează pe Domnul Isus. Deși a dat mărturie despre vestea cea bună a harului lui Dumnezeu în fața filozofilor și a efesenilor de orice categorie socială predicând evanghelia Împărăției apostolul Paul nu a râvnit nici la aurul, nici la argintul cuiva ci a muncit cu propriile mâini pentru a le obține și a le da spre fericirea altora. Tânărul bogat asemeni lui Paul este invitat de Isus să își vândă aurul și argintul cu propriile mâini pentru a-i ajuta pe cei slabi, pe săraci. El este invitat să îl urmeze pe Isus care trăia în viața sa fericirea de a da bucurie celor marginalizați ori disprețuiți fiindcă sunt săraci.

            Suntem în luna decembrie, luna cadourilor și cine ar putea să spună că imitând generozitatea lui Moș Crăciun nu înțelege adevărul din cuvintele lui Isus: „Este mai mare fericire a da decât a primi“. Câtă fericire și emoție se pot citi în ochii părinților la vederea bucuriei celor mici când deschid cadourile. Avem în parabola tânărului bogat această extraordinară dimensiune, Isus („Moș Crăciun“) care vrea să multiplice gestul dărniciei fructificând bunurile materiale ale tânărului bogat. El vede în tânăr posibilitatea de a crea o lume mai generoasă. Tânărul avea mult aur și argint material, iar Isus vrea ca în logica esnțială a alchimiei, să le transforme în aur și argint spiritual, adică în înțelepciune pentru deținătorul fizic al lor, motiv pentru care îl pune să le vândă și să le dea săracilor.

            Multe persoane creștine mi-au povestit entuziasmate despre o carte care avea aproape statut de carte a cărților, aproape mai importantă decât Scriptura pe care îmi mărturiseau că au citit-o. Am fost curios și mi-am procurat-o spre a o citi. Este vorba despre Alchimistul.

Nu am citit din Alchimistul lui Paulo Coelho decât introducerea și mi-a fost de ajuns și pentru a înțelege că este o carte care într-adevăr e foarte prețioasă, dar și o carte care poate induce ideea unui sincretism religios (o ciorbiță în care avem elemente și din inima creștinismului: Pruncul Isus, Sfânta Fecioară, călugări, dar și din elementele religiilor raționale ale Asiei: exersarea telepatiei, etc). Mie, ca și cititor cu simțul răspunderii față de ceea ce citesc, mi-a fost de ajuns să citesc prefața.

Prefața cărții conține și o pildă creștină care mi-a plăcut atât de mult încât am prerat să o citesc de mai multe ori pentru a mi se întipări în minte și am considerat că restul cărții nu ar mai fi putut să îmi spună mai multe. Pilda ceasta a fost revelatorie pentru a înțelege întregul mecanism mental al alchimistului. (Din discuții ulterioare cu diverși creștini am aflat lor le-a scăpat pilda din Prefață).

Anticip puțin pilda din prefața cărții Alchimistul, pe care o voi reda integral în continuare, pentru a spune că în viață nu este important cât să știi sau să cunoști multe, doar pentru a te da mare, ci este important cum valorifici ceea ce cunoști pentru a putea aduce lumină, dacă nu spirituală în calitate de creștin, cel puțin culturală în calitate de om. Este esnțial să înțelegi că pe acest Pământ ești chemat să cauți să dăruiești lumină aproapelui prin înțelepciunea însușită prin trudă, mai mult decât să o aștepți căzută din cer. Și este foarte importantă calitatea științei, chiar dacă nu este lipsită de importanță și cantitatea ei ca și informație.

            Vă prezint în continuare ceea ce am citit și mi-a dat o viziune nouă asupra importanței  modului în care înțelepciunea (alchimia) învățătorului conduce la o concluzie interesantă: E ușor să te dai mare, a fi om e lucru mare!

         „În 1981, am făcut cunoștință cu RAM, organizația ocultă unde mi-am găsit un Maestru, care avea să mă readucă pe drumul ce-mi era scris. Și în timp ce el mă pregătea în învățătura mea, m-am apucat din nou să studiez Alchimia pe cont propriu. Într-o noapte, când stăteam de vorbă după o epuizantă sesiune de telepatie, am întrebat de ce limbajul alchimiștilor era atât de vag și complicat.

- Sunt trei tipuri de alchimiști, spuse Maestrul meu. Aceia care sunt impreciși pentru că nu știu ce vorbesc; aceaia care sunt impreciși pentru că știu ce vorbesc, dar știu că limbajul Alchimiei este un limbaj adresat inimii și nu rațiunii.

         – Și al treilea tip? am întrebat.

         – Aceia care nu au auzit niciodată vorbindu-se despre Alchimie, dar care au reușit, prin experiența lor, să descopere Piatra Filozofală.

         Așa s-a hotărât maestrul meu – care aparținea celui de-al doilea tip – să-mi predea lecții de Alchimie. Am descoperit că limbajul simbolic, care ma irita și mă descumpănea atât, era unicul mod de a atinge sufletul lumii, sau ceea ce Jung a denumit „inconștientul colectiv“. Am descoperit Legenda personală și Semnele lui Dumnezeu, adevăruri pe care raționamentul meu intelectual refuza să le accepte din cauza simplității. (…)

         Pentru a competa această lungă prefață și a ilustra ceea ce maestrul meu voia să spună cu al treilea tip de alchimiști, merită să amintim o întâmplare pe care el însuși mi-a povestit-o în laboratorul lui.

         Sfânta Maria, cu Pruncul Isus în brațe, s-a hotărât să vină pe Pământ ca să viziteze o mănăstire. Mândri foarte, călugării au făcut un șir lung și fiecare s-a înfățișat în fața Sfintei Fecioare a-i aduce omagiul cuvenit. Unul a declamat poeme frumoase , altul i-a arătat miniaturile sale pentru Biblie, al treilea a recitat numele tuturor sfinților din calendar. Și așa unul după altul, fiecare călugăr și-a etalat calitățile , ca omagiu, în fața Maicii Domnului și a Pruncului Isus.

         Dar ultimul din șir era și cel mai umil călugăr din mănăstire, care niciodată nu învățase înțeleptele scrieri ale epocii. Părinții lui fuseseră oameni simpli care lucrau la un vechi circ din împrejurimi și tot ce-l putuseră învăța era să arunce mingiuțe în sus și să facă câteva jonglerii.

         Când prețioșii musafiri au ajuns în fața lui, ceilalți călugări au vrut să pună capăt omagiilor, pentru că fostul scamator nu avea nimic important de spus și putea strica imaginea mănăstirii. Dar călugărul nutrea, în adâncul sufletului, o dorință arzătoare să dăruiască ceva Pruncului și Sfintei Sale Mame.

         Rușinat, simțind privirea mustrătoare a fraților lui, a scos câteva portocale din sutană și a început să le arunce în sus și să jongleze cu ele, așa cum știa el.

         Doar în acel moment Pruncul Isus a zâmbit și a început să bată fericit din palme în brațele Mariei. Și Maica Domnului numai lui i-a întins brațele, lăsându-l pe umilul călugă să atingă Pruncul“.

            Finalul acestor gânduri este o alchimie, o transmutație a materiei în spiritualitate și răspunde celor două întrebări de la începutul meditației noastre. Alchimia Învățătorului constă în faptul că îl luminează, îl ajută pe tânărul bogat să înțeleagă o realitate simplă, umilă: „Este mai mare fericire a da decât  a primi“. Aceasta este și alchimia lunii decembrie, luna cadourilor să înțelegi că ești chemat să dăruiești din inimă și nu făcând calcule raționale: dacă dau ce îmi iese?, așa cum a făcut tânărul bogat. El în urma unui calcul rațional a ajuns la concluzia că nu merită să dăruiască pentru a-l urma pe Învățător.

De reținut:

ALCHIMIA ÎNVĂȚĂTORULUI BUN– „Este mai mare fericire a da decât a primi“ Faptele apostolilor 20, 35

→ semiotica alchimiei ne învață că atunci când facem daruri, cheia de înțelegere a acestui gest este înlocuirea unei logici utilitare (dacă dau, ce îmi iese?), cu una cordială, adică din inimimă (este mai mare fericire a da decât a primi!);

→ tânărul bogat nu a reșit să transmute sau să înlocuiască în viața sa cheia aurului și argintului minții sale, cu cheia dată de Învățător, cu care putea să deschidă poarta Împărăției Cerurilor dacă asculta și dădea săracilor prețul aurul și argintului vândut;

→ Pruncul Isus nu vine în brațele celor care își închipuie că îl merită pentru că au trudit cu rațiune, ci la cei umili care îl iubesc din inimă.