Material pus la dispozitie de Pr. Emanuel DUMITRU
„Învățătorule bun, ce trebuie să fac ca să moștenesc viața veșnică?“ (Mc 10, 17)
DECEMBRIE
Cateheza VI
ALCHIMIA ÎNVĂȚĂTORULUI BUN – Crăciunul, nașterea de jos a lui Isus și nașterea de sus a creștinului
Ce finalitate a avut dialogul deschis de tânăr și încheiat de ÎNVĂȚĂTOR? Înțelepciunea lui Dumnezeu, Cuvântului Întrupat a devenit eficace ca urmare a dialogului? Ce legătură există între tânărul bogat, misterul Crăciunului și alchimie?
Avem prezent în minte dialogul dintre Isus și tânărul bogat din Evanghelia lui Marcu? Cred că nu îl avem prezent în toate detaliile, motiv pentru care vom dărui acest fragment evanghelic cadou de Crăciun pentru cei care nu au în casă Noul Testament în traducere catolică:
„Când pleca la drum, un om a venit în fugă și, îngenunchind, l-a întrebat:
- Învățătorule bun ce trebuie să fac ca să moștenesc viața veșnică? Isus i-a zis:
- De ce-mi spui bun? Nimeni nu este bun decât numai Dumnezeu. Cunoști poruncile: Să nu ucizi! Să nu comiți adulter! Să nu furi! Să nu dai mărturie falsă! Să nu înșeli! Cinstește pe tatăl și pe mama ta! Atunci el a zis:
- Învățătorule toate acestea le-am păzit din tinerețea mea. Isus, privindu-l l-a îndrăgit și i-a spus:
- Un lucru îți lipsește: mergi vinde ceea ce ai, dă săracilor și vei avea comoară în cer, apoi vino și urmează-mă.
Întristat de acest cuvânt, el a plecat mâhnit pentru că avea multe bogății.“
Această cateheză este ultima încercare de a înțelege întâlnirea dintre tânărul bogat și Isus înainte de sărbătoarea Crăciunului. Nu putem să nu subliniem bogăția de sens pe care ne-o oferă misterul acestui eveniment extraordinar din istoria omenirii, Nașterea Domnului decât dacă respectăm cheia de interpretare a alchimiei și anume, faptul că se adresează inimii și nu doar minții ori raționamentelor încâlcite.
Misterul care întunecă mințile celor care vor să înțeleagă Crăciunul nu poate fi luminat dacă principalele simboluri ce însoțesc evenimentul Nașterii lui Isus sunt trecute cu vederea și nu sunt puse în centru. Toate aceste simboluri trimit creștinul la umilință, pentru că orice prunc venit în lume dezvăluie minții realitatea că este neputincios și total dependent de ceilalți. Să ne gândim ce viață ar avea un prunc dacă nu ar fi alăptat de mamă, schimbat de scutecele murdare poate de tată sau ar fi lipsit de jucăriile zornăite de vreun frățior mai mare?
Pruncul Isus intră în lume, putem spune, mai umil decât oricare alt prunc din mai multe motive: pentru că nu este primit să se nască în condiții bune, prin Iosif și Maria nașterea Pruncului este refuzată de toți hangii, Isus nu este pus în așternuturi moi ca alți prunci, ci pe paie rigide pentru trupul lui firav, pe paiele din ieslea săracă a Betleemului, iar căldura exterioară atât de necesară îi va fi dăruită de respirația celor mai umile animale prezente în versurile din colindelor, boul și măgarul, animale umile pentru că ele au parte în viața lor în principiu de: apă, paie și bătaie. Așadar cine aduce omagii Pruncului nou născut? Sărăcuții păstorași cu umilele animale din spatele ieslei. Și lecția de umilință predată de misterul Crăciunului poate continua.
Alchimia ca știință este foarte sofisticată, dar în esența ei este o invitație la transformare, la schimbare. Limbajul ei elitist, poate fi înțeles doar de cei inițiați sau familiarizați cu termeni dificili. De fapt orice știință conține şi elemente greu de înţeles de către oricine. Există o știință care are legatură cu evenimentul Crăciunului, ea este cunoscută mai mult de teologi deși oferă amănunte interesante care ar ajuta la înțelegerea misterului Crăciunului.
O astfel de știință este hermeneutica (ştiința și arta interpretării textelor vechi, în special biblice) sau exegeza care ne revelează faptul că Isus a avut încă de la naștere o condiție umilă sau o suferință pentru că atât atunci când a fost pus pe paie cât și atunci când a fost răstignit pe cruce verbul folosit pentru a desemna aceste acțiuni (în textul vechi al bibliei) nu este pus pe ci trântit pe. Conform traducerii românești a Bibliei lucrurile stau oarecum confortant: Isus a fost răstignit pe Cruce și a fost pus pe paie, dar aceste verbe nu redau fidel realitatea teologică a acțiunii, ele trădează și secătuiesc sensul teologic al verbului din limba originală care spuneam că este unul singur: trântit pe Cruce și trântit pe paie. Frumusețea acestei ideii teologice constă în faptul că ne ajută să înțelegem că atât pe cruce, cât și pe paie Isus a suferit pentru a ne mântui de păcate.
Misterul Crăciunului este golit total de semnificațiile de credință dacă nu este văzut ca o taină existentă în strânsă legătură cu misterul Învierii lui Isus. Crăciunul este luminat de patima, moartea, învierea și înălțarea lui Cristos cel născut din neamul regesc al lui David pentru mântuirea oamenilor.
În cateheza trecută am văzut că Pruncul Isus din brațele Mariei s-a bucurat doar atunci când cel mai umil călugăr din mănăstirea pe care o vizitau și-a adus omagiul prin jongleria de circ făcută cu portocalele scoase din sutană. Dintre toți călugării doar el a adus bucurie Pruncului pentru că a adus un omagiu simplu și din inimă, nu unul rece, rațional cum au adus toți ceilalți călugări. Pilda cu călugărul umil poate fi transpusă în relatarea Crăciunului unde și aici avem persoane umile, inimoase și persoane arogante și reci în judecată. Simplii, dar inimoșii păstori au oferit un miel sau mai mulți, Mielului fără pată, Isus, iar arogantul și crudul Irod a vrut să îl ia pe Prunc Mariei și lui Iosif ucigându-l.
Elementele esențiale ale Crăciunului sunt umilința (dată de sărăcia în care este „primit“ Fiul lui Dumnezeu, Emanuel, în lume) și lumina Învierii (simbolizată de Steaua lui David) ce i-a călăuzit pe astrologii regi ai Orientului, adică Magii, care aveau să vadă în Prunc pe Regele Universului pentru că i s-au închinat. În exegeză, prin om din Orient, se înțelege om citit, cu alte cuvinte orice om important venit din Orient (cum sunt magii, cititori în stele) are eticheta de om foarte înțelept în sensul de cunoscător, inițiat în științele importante ale vremii.
Afară de magi, în Scriptură, mai avem o referință despre oameni ai Orientului, în Cartea lui Iob. Aici găsim că deși era cel mai bogat din timpul său, Iob ajunge să piardă și case și copii și mii de tume de oi și de vite și sănătatea proprie și renumele (pentru că în final este scos în afara zidurilor cetății). Din vârful piramidei sociale Iob ajunge plin de bube în groapa de gunoi a cetății sale. El însă nu este revoltat de această pierdere a bunătăților din viața sa și spune cu umilință de fiecare dată când mai pierdere câte ceva din imensa sa avere: Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Lui binecuvântat! Prietenii lui cei mai buni, oameni veniți din Orient (spune textual Cartea lui Iob) considerați mari oameni de știință, fac un raționament logic și spun: prietene Iob, dacă nu ai greșit cu nimic în fața lui Dumnezeu, iar El a lăsat să cadă asupra ta toate nenorocirile posibile, deci dacă ești nevinovat atunci blestemă-L pe Dumnezeul tău. Avem în Cartea lui Iob umilința sau pacea inimii lui Iob, care binecuvântează pe Dumnezeu dar și aroganța pe care și-o atribuie mintea educată a prietenilor lui din Orient, aroganță conclude că soluția pentru remedierea nedreptăților este să blestemi pe Dumnezeu fiindcă că poate doarme?
La Crăciun păstorii au binecuvântat pe Dumnezeu pentru Pruncul nou născut, iar Irod a dorit să blesteme pe Dumnezeu ucigând pruncii nevinovați pentru a nu-și pierde tronul.
Dacă transmutăm, ca exercițiu de alchimie, evenimentul întâlnirii admirabile de care a avut parte tânărul bogat putând să dialogheze cu Învățătorul și evenimentul Crăciunului, întâlnirea admirabilă cu Isus de care au avut parte păstorii și magii vom observa că primul s-a întristat în mintea sa, iar ceilalți s-au bucurat în inima lor.
Principiul înțelept al alchimiei spune că în experiența vieții sunt momente în care lumina nu este și luminoasă dacă e monopolizată de rațiune, și nu există concursul inimii. Acest principiu, teoretizat de alchimie, poate fi extrapolat și ne ajută să înțelegem mai mult din misterul Nașterii Domnului. Rațiunea își extrage seva de activitate din informațiile venite de la senzorial, pe calea celor cinci simțuri și de multe ori bâjbâie, se exprimă la modul că simte că…, nu are certitudini în timp ce inima încrezătoare este sigură pe ea: știe ce vrea și vrea ceea ce știe. Din inima umilă, curată vine bucuria și înțelegerea, aș îndrăzni să spun a întregului mister al Crăciunului.
La o cateheză tinerii au făcut o diferență importantă pentru a înțelege ce este esențial legat de Crăciun ca urmare a interpelării pe afirmația: exemplificați simboluri ale Crăciunului. Ei au spus că există simboluri umane și simboluri creștine, referitoare la Crăciun. Astfel, exemplele de simboluri umane erau: zăpadă, reni, cadouri, brad, shopping, Moș Crăciun, iar cele creștine erau: Prunc în iesle, păstorași, Steaua luminoasă, măgarul și boul. Părintele prezent în mijlocul lor le-a apreciat capacitatea de a face diferența între simboluri umane, raționale sau emoționale și simbolurile creștinești care conduc prin umilința și simplitatea lor de la grota Betleem-ului la scaunul de spovadă.
Spovada este și un exercițiu de umilință prin mai multe elemente legate de practica acestui sacrament. Ce poate însemna poziția în genunchi la spovadă decât că este o formă de reverență sau de umilință față de Crucufixul aflat în fața celui îngenunchiat? Sau cum să nu observi atitudinea de umilință a celui care prin mărturisirea păcatelor o trăiește recunoascându-se înfrânt de ispite? Spiritul Crăciunului ar trebui să conducă către o spovadă de devoțiune făcută în fiecare duminică din Advent. Acest lucru ar trebui făcut din următoarele motive: pentru a trăi în viața proprie umilința cu care vine în lume Pruncul, pentru ca sufletul să beneficieze de harul sacramentului spovezii, și abia în ultimul rând să existe gândul transformat aproape în mentalitate că dacă facem curățenie în casa părintească, ar fi logic să facem curățenie și în casa sufletească.
Finalul acestor gânduri este în limbaj braille adică se adresează orbilor. În fiecare seară la rugăciunea de seară indu-ți orbirea închizând ochii: pentru a face cercetarea cugetului și pentru a vedea atât cu ochii minții cât și cu ochii credinței cât de sărac ai fost în fapte bune sau creștinești comparativ cu răutățile omenești. Dacă este prea greu încearcă cel puțin să refelectezi în momentele ce urmează: Ce bucurie ai găsi în sărbătoarea Crăciunului dacă ai fi orb din naștere?
De reținut:
ALCHIMIA ÎNVĂȚĂTORULUI BUN = Crăciunul este nașterea de jos a lui Isus și nașterea de sus a creștinului
Post scriptum
Crăciun binecuvântat de lumina luminoasă a unei inimi curățate în fiecare duminică a Adventului! Nu vreau să mă gândesc la cei care sunt opozanții binecuvântării, așa cum a fost Irod care a vrut să îl ucidă pe Prunc și bine că nu i-a reușit. Sper ca pentru viitor să existe cât mai puțini creștini din partida lui Irod care să fie distrugători de Crăciun în propria lor inimă.
Crăciun bucurat de lumina luminoasă din sufletul purificat, prin spovadă, în fiecare duminică a Adventului!