Sunteti invitati incepand cu ora 09:30, sa calcati pragul manastirii, venind cu dorinta de a-i dedica si  lui Isus cateva ore din timpul vostru. Pana la incheierea  acestei zile de reculegere, orele 16 :00, veti avea ocazia de a va  regasi pe voi insiva dar mai ales de a regasi   prezenta lui Dumnezeu in viata voastra,  prin rugaciune, meditatii, Calea Sf. Cruci, Sf. Spovada, Sf. Liturghie.

Parintele carmelitan  Tarcisio Favaro, ne va ajuta sa intelegem importanta acestei perioade pe care o traim, prin intermediul unei meditatii axata in acest scop, amintind totodata si de tema anului pastoral ˝Invatatorule bun, ce trebuie sa fac ca sa mostenesc viata vesnica ?˝.
Va asteptam astfel, pentru a lasa deoparte in aceasta zi ,grijile de zi cu zi si de a ne indrepta atentia spre relatia noastra cu  Isus, cel care s-a rastignit pe cruce pentru noi toti.

Programul:

  9.30 – primirea adolescenţilor şi a tinerilor;

10.00 – rugăciunea de deschidere (în capela mănăstirii);

10.30 – prima meditaţie;

12.00 – ”Calea Sfintei Cruci”;

13.00 – pauză (prânzul din pacheţel), rugăciune personală

14.00 – a doua meditaţie;

14.45 – „actul penitenţial” + Sf. Spovadă;

16.00 – Sfânta Liturghie.

Luni 11.01.2010, ora 19:00 – Biserica Italiana

Luni 25.01.2010, ora 19:00 – Biserica Sfanta Tereza

Luni 08.02.2010, ora 19:00 – Biserica Italiana

Luni 22.02.2010, ora 19:00 – Biserica Sfantul Anton

Luni 08.03.2010, ora 19:00 – Biserica Italiana

Iubiţi fraţi şi surori,

În fiecare an, cu ocazia Postului Mare, Biserica ne invită la o revizuire sinceră a vieţii în lumina învăţăturilor evanghelice. Anul acesta aş vrea să vă propun câteva reflecţii cu privire la tema vastă a dreptăţii, pornind de la afirmaţia paulină: „Dreptatea lui Dumnezeu s-a revelat prin credinţa în Cristos” (cf. Rom 3,21-22).

Dreptatea: „Dare cuique suum”

Mă opresc în primul rând asupra semnificaţiei termenului „dreptate”, care în limbajul obişnuit implică „a da fiecăruia ce este al său” – dare cuique suum, conform cunoscutei expresii a lui Ulpian, jurist roman din secolul al III-lea. Însă, în realitate, această definiţie clasică nu precizează în ce constă acel al său care trebuie asigurat fiecăruia. Ceea ce omul are mai mare nevoie nu poate să-i fie garantat prin lege. Pentru a se bucura de o existenţă în plinătate, îi este necesar ceva mai intim care poate să-i fie acordat numai gratuit: am putea spune că omul trăieşte din acea iubire pe care numai Dumnezeu poate să i-o comunice creându-l după chipul şi asemănarea sa. Desigur, sunt utile şi necesare bunurile materiale – de altfel însuşi Isus s-a preocupat să-i vindece pe cei bolnavi, să sature mulţimile care-l urmau şi, cu siguranţă, condamnă indiferenţa care şi astăzi constrânge sute de milioane de fiinţe umane la moarte din cauza lipsei de hrană, de apă şi de medicamente – însă dreptatea „distributivă” nu dă fiinţei umane tot acel al său care i se cuvine. Ca de pâine, şi mai mult decât de pâine, el de fapt are nevoie de Dumnezeu. Notează sfântul Augustin: dacă „dreptatea este virtutea care împarte fiecăruia ce este al său… nu dreptatea omului îl sustrage pe om de la adevăratul Dumnezeu” (De civitate Dei, XIX, 21).

De unde vine nedreptatea?

Evanghelistul Marcu prezintă următoarele cuvinte ale lui Isus, care se inserează în dezbaterea de atunci cu privire la ceea ce este pur şi ceea ce este impur: „Nu este nimic în afara omului care, intrând în el, să-l poată face impur, însă cele care ies din om, acelea îl fac pe om impur… Ceea ce iese din om, aceea îl face pe om impur. Căci din inima omului ies: gândurile rele” (Mc 7,14-15.20-21). Dincolo de problema imediată referitoare la hrană, putem observa în reacţia fariseilor o tentaţie permanentă a omului: aceea de a găsi originea răului într-o cauză exterioară. Dacă ne uităm bine, multe din ideologiile moderne au această idee fundamentală: deoarece nedreptatea vine “din afară”, pentru ca să domnească dreptatea este suficient să se înlăture cauzele exterioare care împiedică realizarea ei. Acest mod de a gândi – avertizează Isus – este naiv şi miop. Nedreptatea, rod al răului, nu are rădăcini exclusiv externe; are origine în inima omenească, unde se află germenii unei misterioase convieţuiri cu răul. Aceasta recunoaşte cu amărăciune psalmistul: „Căci, iată, în nelegiuire m-am născut şi în păcat m-a zămislit mama mea” (Ps 51,7). Da, omul este făcut fragil de un stimulent profund, care-l mortifică în capacitatea de a intra în comuniune cu celălalt. Deschis prin natură spre fluxul liber al împărtăşirii, simte înlăuntrul său o stranie forţă de gravitaţie care-l face să se concentreze asupra sa însuşi, să se afirme peste alţii şi împotriva altora: este egoismul, consecinţă a păcatului original. Adam şi Eva, seduşi de minciuna Satanei, luând misteriosul fruct împotriva poruncii divine, au înlocuit logica încrederii în Iubire cu logica suspiciunii şi a competiţiei; logica primirii, a aşteptării încrezătoare de la altul cu logica neliniştită a luării şi a acelui a face singur (cf. Gen 3,1-6), experimentând ca rezultat un sentiment de nelinişte şi de incertitudine. Cum poate omul să se elibereze de acest stimulent egoist şi să se deschidă la iubire?

Dreptatea şi sedaqah

În inima înţelepciunii lui Israel găsim o legătură profundă între credinţa în Dumnezeu care “ridică pe cel slab din ţărână” (Ps 113,7) şi dreptatea faţă de aproapele. Însuşi cuvântul cu care în ebraică se indică virtutea dreptăţii, sedaqah, exprimă bine asta. De fapt, sedaqah înseamnă, pe de o parte, acceptarea deplină a voinţei Dumnezeului lui Israel; pe de altă parte, echitate faţă de aproapele (cf. Ex 20,12-17), în mod special faţă de sărac, de străin, de orfan şi de văduvă (cf. Dt 10,18-19). Însă cele două semnificaţii sunt legate, pentru că faptul de a da săracului, pentru israelit, nu e altceva decât contraschimbul datorat lui Dumnezeu, care a avut milă de mizeria poporului său. Nu întâmplător, darul tablelor Legii oferit lui Moise, pe muntele Sinai, are loc după trecerea Mării Roşii. Adică, ascultarea Legii presupune credinţa în Dumnezeu care cel dintâi „a ascultat plângerea” poporului său şi a „coborât pentru a-l elibera de sub puterea Egiptului” (cf. Ex 3,8). Dumnezeu este atent la strigătul celui lipsit şi ca răspuns cere să fie ascultat: cere dreptate faţă de cel sărac (cf. Sir 4,4-5.8-9), faţă de cel străin (cf. Ex 22,20), faţă de sclav (cf. Dt 15,12-18). Pentru a intra în dreptate este necesar de aceea să se iasă din acea iluzie de autosuficienţă, din acea stare profundă de închidere, care este însăşi originea nedreptăţii. Cu alte cuvinte, este necesar un „exod” mai profund decât cel pe care Dumnezeu l-a realizat cu Moise, o eliberare a inimii, pe care numai cuvântul Legii este neputincios s-o realizeze. Aşadar, există pentru om speranţă de dreptate?

Cristos, dreptatea lui Dumnezeu

Vestea creştină răspunde pozitiv la setea de dreptate a omului, aşa cum afirmă apostolul Paul în Scrisoarea către Romani: „Acum însă dreptatea lui Dumnezeu s-a revelat în afara Legii… acea dreptate a lui Dumnezeu care vine prin credinţa în Isus Cristos pentru toţi aceia care cred, căci nu este deosebire. De fapt, toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de gloria lui Dumnezeu, dar sunt justificaţi în mod gratuit de harul lui, prin răscumpărarea în Cristos Isus. Pe acesta Dumnezeu l-a pus ca jertfă de ispăşire pentru ca, prin credinţa în sângele său, să-şi arate dreptatea” (3,21-25).

Aşadar, care este dreptatea lui Cristos? Înainte de toate este dreptatea care vine din har, unde nu omul e cel care se repară, se vindecă pe sine însuşi şi pe alţii. Faptul că „ispăşirea” are loc în „sângele” lui Isus înseamnă că nu sacrificiile omului îl eliberează de povara păcatelor, ci gestul iubirii lui Dumnezeu care se deschide până la extrem, până acolo încât face să treacă în el „blestemul” care revine omului, pentru a-i transmite în schimb „binecuvântarea” care revine lui Dumnezeu (cf. Gal 3,13-14). Dar acest lucru ridică imediat o obiecţie: ce dreptate există acolo unde dreptul moare pentru cel vinovat şi cel vinovat primeşte în schimb binecuvântarea care revine celui drept? Astfel, fiecare nu primeşte contrariul acelui „al său”? În realitate, aici se dezvăluie dreptatea divină, profund diferită de cea umană. Dumnezeu a plătit pentru noi în Fiul său preţul răscumpărării, un preţ cu adevărat exorbitant. În faţa dreptăţii crucii, omul se poate răzvrăti, pentru că ea scoate în evidenţă faptul că omul nu este o fiinţă autarhică, ci are nevoie de un altul pentru a fi pe deplin el însuşi. Convertirea la Cristos, credinţa în evanghelie, înseamnă în fond tocmai asta: a ieşi din iluzia autosuficienţei pentru a descoperi şi a accepta propria lipsă – lipsa de alţii şi de Dumnezeu, exigenţa iertării şi a prieteniei sale.

Se înţelege atunci că credinţa este cu totul altceva decât un fapt natural, comod, clar: este nevoie de umilinţă pentru a accepta că am nevoie ca un altul să mă elibereze de acel “al meu”, pentru a-mi da gratuit acel „al său”. Aceasta se întâmplă îndeosebi în sacramentele Pocăinţei şi Euharistiei. Graţie acţiunii lui Cristos, noi putem intra în dreptatea „mai mare”, care este cea a iubirii (cf. Rom 13,8-10), dreptatea celui care se simte în orice caz tot mai debitor decât creditor, pentru că a primit mai mult decât se poate aştepta.

Tocmai întărit de această experienţă, creştinul este stimulat să contribuie la formarea unor societăţi juste, în care toţi primesc necesarul pentru a trăi conform propriei demnităţi de oameni şi în care dreptatea este animată de iubire.

Iubiţi fraţi şi surori, Postul Mare culminează în Triduum-ul pascal, în care şi anul acesta vom celebra dreptatea divină, care este plinătate de caritate, de dar, de mântuire. Fie ca acest timp penitenţial să fie pentru fiecare creştin timp de convertire autentică şi de cunoaştere intensă a misterului lui Cristos, venit să împlinească orice dreptate. Cu aceste sentimente, împart din inimă tuturor binecuvântarea apostolică.

Benedict al XVI-lea

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Începând cu orele 14:00, teatrul a fost însufleţit de veselia şi buna dispoziţia celor prezenţi, care s-au bucurat de diversele momente artistice (scenete, cântece, dansuri), pregãtite de grupurile parohiale de tineri, precum: Sancta Maria Gratiarum (Bãrãţia), Sf. Cruce, Sf. Fecioarã Maria Reginã (Cioplea), Sf. Iosif, Sf. Tereza, Sf. Elena, Adormirea Maicii Domnului, Maica Îndureratã (Bucureştii Noi), Sf. Petru şi Paul (Bãneasa).

Pãrintele Daniel Bulai, responsabil cu pastoraţia tineretului, a ţinut sã aminteascã tuturor, cã acest festival, are menirea de a ne aduce aminte cã peste cãteva zile, mai exact pe 17 februarie, intrãm în Postul Paştelui. De asemenea, padre, a precizat cã prin intermediul acestui festival se schiţeazã o valoare foarte importantã, şi anume: prietenia, dar, cã pe lângã aceasta mai sunt şi alte valori creştineşti din viaţa noastrã care nu pot lipsi, precum: credinţa, iubirea de aproapele, speranţa, iertarea, cãsãtoria creştinã, ascultarea, cinstea, onoarea, bucuria, dãruirea, sinceritatea.

Toate aceste valori, afirma pãrintele Daniel, se aflã în sufletele noastre şi le cunoaştem cu toţii. Dar ceea ce este frumos şi ceea ce trebuie sã facem, preciza padre, este sã existe coerenţã între ceea ce ştim şi ceea ce descoperim.

Astfel, cã teatrul a devenit un loc al prieteniei, un loc unde toţi s-au simţit ca între prieteni. Sperãm ca aceastã valoare sã devinã una importantã pentru fiecare în parte, sã înveţe sã o preţuiascã şi sã nu uite cã fiecare au în comun un prieten deosebit, acesta fiind Isus, prietenul nostru.

“Mã bucur foarte mult cã am reuşit sã particip şi anul acesta la Festivalul Prieteniei. Pe mine, mã încantã astfel de festivaluri, pentru cã am ocazia sã-mi revãd amicii de la alte parohii şi sã leg noi prietenii. Observ, cã de la an la an, tinerii se implicã mai mult, lucrând la piese din ce în ce mai interesante.

Atmosfera este foarte plãcutã, ceea ce face ca aceste momente sã fie speciale. De aceea, voi veni de fiecare datã la aceste festivaluri, şi sper ca în fiecare an sã pot urca pe scena teatrului Ţãndãricã, pentru a-mi reprezinta parohia” (Cristi Rosnovschi, Sf. Cruce).

Mai mult decat o luna a trecut deja de la Intalnirea de la Poznan. Cum multi nu au avut posibilitatea sa ia parte la pelerinaj in acest an, ne-am gandit ca va vom scrie cateva randuri astfel incat sa simtiti si voi ca ati participat. Intalnirea in sine a fost una speciala. La plecarea autocarelor, in ultima zi, atat de multi participanti din Romania ne-au spus ca a fost cea mai frumoasa intalnire de cand vin ei!

Si motivul pentru aceasta? Ospitalitatea poporului polonez, cred. Inainte ca intalnirea sa inceapa toti fratii, surorile si voluntarii deja sositi la Poznan au fost invitati sa sarbatoreasca Ajunul Craciunului impreuna cu diferite familii. A fost o frumoasa experienta pentru noi – vreau sa spun ca am simtit cum va fi intalnirea inainte ca ea sa inceapa. Aparent aceasta traditie a ospitalitatii este atat de puternica, incat ei spun ca, daca dusmanul ar veni la usa trebuie sa iti arunci sabia (asta ne arata cat de vechi este obiceiul) si sa il primesti si pe el.

Intalnirea in sine s-a defasurat foarte lin si calm, dar acesta a fost cu adevarat un rezultat al implicarii tinerilor din oras, care au desfasurat o munca asidua – atat de mult au asteptat si au solicitat aceasta intalnire de atat de multa vreme.

In Scrisoarea din China scrisa de fratele Alois pentru acest an, el ne invita sa reflectam toti asupra libertatii noastre – 20 de ani dupa schimbarile care au avut loc din ’89 in Romania si in alte parti. Aceasta a fost si tema intalnirii pe tari.

Intalnirea pentru Romania a fost cu adevarat frumoasa. Mai intima decat de obicei, si deschisa, apropiata, spontana. Au fost atat de multi tineri, care au dorit sa vorbeasca, sa ne vorbeasca despre ce-si amintesc, despre ce-au simtit si despre cum au trait acesti douazeci de ani de libertate.

O tanara din Iasi ne-a impartasit foarte frumos gandurilie sale, adresand tuturor urmatoarea intrebare: “Cum crezi ca va arata Romania in zece ani? Asa cum te vezi tu aratand in zece ani, cum te vezi tu in zece ani. A fost interesanta intrebarea si raspunsul de asemenea pentru ca nu am fost invatati sa ne intrebam in acest fel, sau sa ne planificam viata in acest fel. Din acest punct de vedere avem de invatat.”

Au fost si tineri participanti care au spus in cuvinte sincere ce simteam cred ca toti despre Intâlnirile Europene organizate de Taizé: Un tanar din Bucuresti reflectand asupra experientei pe care a avut-o privind cum tinerii din Poznan s-au implicat in organizarea aceastei intalniri, a mentionat faptul ca tinerii in general ar trebui sa invete ce inseamna voluntariatul, ce inseamna sa iti oferi serviciile fara sa soliciti nimic in schimb, sa faci diferte lucruri dezinteresat. De asemenea a mai spus ca trebuie sa invatam sa gasim singuri solutii la problemele pe care le intampinam, la incercarile la care suntem supusi, fara sa asteptam ca cineva sa ne dea solutia. Ar mai fi necesar sa ne schimbam mentalitatea, modul in care privim lucrurile. Nimeni nu spune ca este lucru usor, dar cu siguranta merita incercat. De noi depinde asadar cum va arata Romania si lumea in zece ani, nu?

O minunata surpriza a fost atunci cand Consulul Onorific al Romaniei la Poznan s-a prezentat. Traieste in Poznan de 30 de ani. Exista acolo, in aceasta regiune si o mica comunitate de romani pe care a reusit sa ii aduca impreuna. A fost foarte incantata sa vada un asa mare grup de crestini din Romania aratandu-si credinta lor in Dumnezeu laolalta cu alti tineri din Europa.

Curand, un nou an de intalniri va porni in Taize. Speram sa va vedem pe multi dintre voi aici, sau in Romania in anul care vine, sau in Olanda pentru Intalnirea Europeana din iarna viitoare, la finele anului 2010. Va pastram pe toti in rugaciunile noastre, increzatori ca Dumnezeu are grija de noi toti. In aceste vremuri de greutate stim ca el ne pregateste, ne intareste in felul sau tainic pe care nu il percepem, pe care nu il vedem, care nu este evident: “Chiar de voi umbla prin mijlocul umbrei mortii, nu ma voi teme de rele, ca Tu cu mine esti …” Ps. 22

Asteptand sa va vad pe cat mai multi dintre voi in lunile care urmeaza,

al vostru intru Hristos,

Fratele James, Fratele Kilian si intreaga Comunitate din Taize.

Pentru a vedea un clip de prezentare a unei Intalniri Europene, click  AICI

Mai jos puteti gasi orasele in care s-au desfasurat cele 32 de Intalniri Europene de pana acum  silocatia urmatoarei intalniri din 2010.

• 1978 -  Paris, Franta
• 1979 -  Barcelona, Spania
• 1980 -  Roma, Italia
• 1981 -  Londra, Marea Britanie
• 1982 -  Roma, Italia
• 1983 -  Paris, Franta
• 1984 -  Koln, Germania
• 1985 -  Barcelona, Spania
• 1986 -  Londra, Marea Britanie
• 1987 -  Roma, Italia
• 1988 -  Paris, Franta
• 1989 -  Wroclaw, Polonia
• 1990 -  Praga, Ceho-Slovacia
• 1991 -  Budapesta, Ungaria
• 1992 -  Vienna, Austria
• 1993 -  Munchen, Germania
• 1994 -  Paris, Franta
• 1995 -  Wroclaw, Polonia
• 1996 -  Stuttgart, Germania
• 1997 -  Vienna, Austria
• 1998 -  Milano, Italia
• 1999 -  Varsovia, Polonia
• 2000 -  Barcelona, Spania
• 2001 -  Budapesta, Ungaria
• 2002 -  Paris, Franta
• 2003 -  Hamburg, Germania
• 2004 -  Lisabona, Portugalia
• 2005 -  Milano, Italia
• 2006 -  Zagreb, Croatia
• 2007 -  Geneva, Elvetia
• 2008 -  Bruxelles, Belgia
• 2009 -  Poznan, Polonia
• 2010 -  Rotterdam, Olanda

Totul a început in 1940 cand, la vârsta de 25 de ani, fratele Roger a părăsit ţara de origine Elveţia, pentru a merge să trăiască în Franţa, ţara mamei sale. De mai mulţi ani, purta în el chemarea de a crea o comunitate unde reconcilierea dintre creştini să devină o realitate concretă în viaţa de toate zilele, unde “bună-voinţa inimii să fie trăită foarte concret şi unde dragostea să fie în mijlocul tuturor lucrurilor.” El voia ca această comunitate să fie prezentă în mijlocul suferinţelor timpului, şi astfel, în timpul celui de-al II-lea război mondial el s-a stabilit în micul sat Taizé, în Burgundia, la câţiva kilometri de linia de demarcaţie ce separa Franţa în două. El ascundea atunci refugiaţi (în special evrei) care ştiau că fugind din zona ocupată, puteau găsi refugiu în casa sa.

Mai târziu, alţi fraţi i s-au alăturat şi în ziua de Paşte a anului 1949 primii fraţi s-au angajat pentru toată viaţa în celibat, partaj al bunurilor şi o mare simplitate a vieţii.

În liniştea unei lungi perioade de aşteptare, în iarna anilor 1952-1953, fondatorul comunităţii a scris “Regula din Taizé”, ce reprezintă pentru fraţi “lucruri esenţiale pentru a permite o viaţă comună”.

De la sfârşitul anului 1950, numărul tinerilor care se îndreptau spre Taizé a început să crească în mod sensibil. Începând cu anul 1962, fraţi şi tineri trimişi de Taizé nu au încetat să meargă în ţări din Europa de Est. Aceste vizite au fost făcute cu o mare discreţie pentru a nu-i compromite pe cei pe care-i vizitau.

Între 1962 şi 1989 însuşi fratele Roger a vizitat majoritatea ţărilor din Europa de Est, uneori pentru a participa la întâlnirile tinerilor- întâlniri care erau autorizate dar supravegheate- alteori pentru a face vizite, neexistând posibilitatea de a vorbi în public ( “Nu voi vorbi cu voi, spunea el creştinilor din aceste ţări” ).

În 1966 Surorile Sf.Andrei, comunitate catolică internaţională fondată în urmă cu şapte secole au venit să trăiască în satul vecin şi au început să-şi asume o parte din sarcinile de primire. Mai recent, câteva surori ursuline poloneze au venit de asemenea pentru a ajuta.

Comunitatea din Taizé reuneşte astăzi aproximativ o sută de fraţi catolici şi de diverse origini evanghelice, provenind din mai mult de douăzeci şi cinci de ţări. Prin existenţa sa, comunitatea este un semn concret al reconcilierii între creştinii divizaţi şi între oamenii separaţi.

Într-una dintre ultimele sale cărţi intitulată « Dieu ne peut qu’aimer » (Dumnezeu e doar iubire) (Presses de Taizé) fratele Roger descria astfel drumul său ecumenic : « Pot să-mi amintesc aici că bunica a descoperit în mod intuitiv un fel de cheie a vocaţiei ecumenice şi că mi-a deschis o cale să o pun în practică ? Impresionat de mărturia vieţii ei încă de pe când era foarte tânără, urmând-o, mi-am găsit propria identitate de creştin, reconciliând în mine credinţa de origine cu misterul credinţei catolice, fără a rupe comuniunea cu nimeni. »

Fraţii nu acceptă nici un dar, nici un cadou. Nu acceptă pentru sine nici moşteniri personale, comunitatea donându-le celor foarte săraci. Prin munca lor ei îşi câştigă viaţa şi o împart cu ceilalţi.

Mici fraternităţi se găsesc inserate în prezent în cartierele defavorizate din Asia, Africa, America de Sud şi de Nord. Fraţii încearcă să împărtăşească condiţiile de viaţă ale celor care-i înconjoară, dorind să fie o prezenţă a dragostei pe lângă cei foarte săraci, pe lângă copiii străzii, prizonieri, muribunzi, pe lângă cei care au fost răniţi în profunzime de rupturi afective, de abandonuri umane.

De la începutul primăverii şi până la sfârşitul toamnei, săptămână de săptămână tineri de pe toate continentele sosesc pe colina din Taizé. În comuniune cu mulţi alţii, ei caută un sens pentru viaţa lor. Mergând spre izvoarele încrederii în Dumnezeu, ei întreprind un pelerinaj interior care-i încurajează să construiască relaţii de încredere între oameni. În câteva săptămâni pe parcursul verii, mai mult de 5000 de oameni din 75 de ţări pot lua parte la o aventură comună. Continuând un “pelerinaj de încredere pe pământ”, Taizé-ul nu organizează o mişcare în jurul comunităţii. După şedere, fiecare este invitat să trăiască la el acasa ceea ce a înţeles, cu o conştiinţă mai profundă a vieţii interioare şi a legăturilor cu mulţi alţii angajaţi într-o căutare similară a esenţialului.

Feţele bisericeşti vin de asemenea în Taizé, comunitatea primindu-i pe Papa Ioan Paul al II-lea , trei arhiepiscopi de Canterbury, mitropoliţi ortodocşi, 14 episcopi luterani din Suedia, şi numeroşi pastori din lumea întreagă.

Cu ocazia întâlnirilor europene, fratele Roger publica în fiecare an o “Scrisoare”, tradusă în mai mult de cincizeci de limbi şi folosită ca text de reflecţie de către tineri pe tot parcursul anului (acasă sau în timpul întâlnirilor la Taizé). Fratele Roger a scris adesea aceste scrisori pe parcursul şederii sale temporare în regiunile sărace (în Calcuta, Chile, Etiopia, Filipine, Africa de Sud).

Astăzi, în lumea întreagă, numele Taizé evocă pacea, reconcilierea, comuniunea şi aşteptarea unei primăveri a Bisericii : “Când Biserica ascultă, vindecă, împacă, ea devine ceea ce este în sensul cel mai radiant : o reflectare sinceră a dragostei”.(Fratele Roger).

Sursa www.taize.fr

In urma cutremurului din 12 Ianuarie, comunitatea din Taize, ne invita pe toti sa ne rugam pentru cei din Haiti, fie individual, fie in comunitate sau in grupuri mici, raspunzand astfel unei sugestii primite de la un tanar din Haiti, pe numa Richard, care ne-a scris astfel: ” Viata si Moarte, nu mai pot face diferenta intre ele din 12 Ianuarie, cand tara a fost aruncata intr-un mare dezastru… Dar Dumnezeu este mare si este iubire iar planul sau de iubire este deja pregatiti pentrui noi… Rugati toti oamenii din intreaga lume, sa se roage pentru poporul haitian in fiecare zi de 12 a fiecarei luni. nu ezitati! Este foarte important” La inceputul fiecarei luni, vom publica o propunere de rugaciune ce poate fi folosita in acea zi. Pentru 12 februarie: http://www.taize.fr/en_article9797.html

* Manila: ” O sete pentru o viata implinita… o chemare pentru a transforma lumea”

Intre 03 si 07 Februarie, cateva mii de tineri de diferite confesiuni din Filipine, Asia si alte continente, s-au adunat la Manila. La sosire participantii, avand varste intre 16 si 35 de ani, au fost primiti in 77 de parohii catolice in marea lor majoritate dar si in cateva parohii protestante. De aici, tinerii au fost primiti in familiile gazda unde vor sta  pe parcursul intregii intalniri. http://www.taize.fr/en_article9754.html

Catherine este studenta la medicina: acum face un rezidentiat la Manila. In fiecare zi ne trimite stiri de la evenimentele zilei: ” Astazi primim si suntem primiti. Si cu ce bucurie!…Tinerii filipinezi ne ofera orasul lor si profita de orice oportunitate pentru a ne saluta, indruma sau intampina. Copacii de Mango ofera umbra lor racoritoare celor obositi de pe drum. Si cativa au avut ceva de mers pana acum. Am intampinat grupuri din toata Asia, din Vietnam, din Bangladesh, Japonia, Indonezia, Timorul de Est. Din alte continente-tineri din Lituania, Canada, Kenya…” http://www.taize.fr/en_article9755.html

In fiecare zi, Fratele Alois tine o meditatie in timpul unei rugaciuni. “… In intreaga lume, desi avem istorii diferite, nu cumva ne confruntam cu aceleasi probleme? Nimeni nu poate evita sa se intrebe: Ce ma poate indruma in viata? Ce scop pot alege care sa fie pe masura efortului? Cu totii simtim ca trebuie sa fie o schimbare majora in lume. Structurile societatilor noastre si tiparele de gandire din trecut s-au dovedit a fi inadecvate si insuficiente pentru a crea o dreptate mai mare pe pamant, pentru areduce saracia, pentru a se asigura ca oamenii pot trai impreuna in pace. Dar descoperim de asemenea ca schimbarea necesara, in mod particular o depasire a sistemului economic si financiar, nu este posibila fara o schimbare in inima omeneasca…” http://www.taize.fr/en_article9756.html

- Fotografii de la intalnire: http://picasaweb.google.fr/taizemanila/TheMeeting#

*Intalnire iberica la Porto

Ca parte din programul diecezei de Porto pe anul 2010, se va organiza o intalnire in Portugalia intre 13 si 16 Februarie. printre cei inregistrati sunt 1000 detineri din Porto, 600 din Lisabona, 200 din Coimbra, 250 din Algarve cateva zeci din Germania si Franta, o suta din Spania si Polonia si in total vor fi 900 de familii gazda. In total sunte reprezentate 25 de tari. Dimineata, tinerii pelerini se vor intalni in parohiile gazda pentru a descoperi biserica locala si pentru a reflecta asupra temelor din Scrisoarea din China: alegerea dorintelor noastre, impartasirea bunurilor noastre,  adancirea increderii in Dumnezeu si reinnoirea curajului.
Vor fi propuse douazeci de workshop-uri pentru dupa amiaza… in fiecare seara, Fratele Alois va tine o meditatie in timpul rugaciunii ce se va desfasura in sala de sprturi a echipei FC Porto.http://www.taize.fr/en_article8410.html

* Bangladesh: Estema sau  ”Adunarea”

Unul dintre fratii ce traiesc in Bangladesh de mai multi ani, ne-a scris de curand: ” In aceasta dimineata, m-am intors acasa foarte impresionat de intalnirea anuala a musulmanilor numita Estema adica Adunarea. De la ultima mea participare, aceasta Adunare a devenit din ce in ce mai mare. Acum, aproape 2 milioane de oameni s-au adunat la Tongi, langa Dhaka, si la rugaciune finala au fost chiar 3 milioane.  Organizarea a fost foarte buna datorita voluntarilor… Probabil ca am fost singurul crestin prezent in aceasta multime imensa. Oamenii au considerat ca este foarte frumos sa aibe un crestin intre ei. Am fost foarte miscat de credinta simpla si inflacarata a acestor oameni. Cu siguranta nu au venit sa caute confortul deoarece conditiile erau modeste: dormeam pe saltele puse direct pe pamant, mesele erau pregatite in afara cortului, la o oarecare distanta.” http://www.taize.fr/en_article9777.html

* Pentru jurnal

Intre 02 si 07 Martie, doi frati vor conduce rugaciuni si intalniri de informare in cateva orase din Olanda, ca parte din pregatirea pentru Intalnirea Europeana din Rotterdam. http://www.taize.fr/nl_article9699.html

Intre 31 Ianuarie si 10 Februarie, unul din frati va face o serie de vizite in Letonia si Estonia.http://www.taize.fr/lv_article7487.html si http://www.taize.fr/et_article7498.html

* Saskatchewan, Montréal, Ottawa, London, Ontario si Toronto:  din 8 Februarie, unul din frati va intreprinde o serie de intalniri in Canada ce se vor desfasura de-a lungul a patru saptamani. http://www.taize.fr/en_article4754.html

* Rugaciune
Dumnezeu al milei, cand Maria si Iosif  l-au prezentat pe Isus la Templu, nu au putut oferi decat doar doua turturele. Noi de asemenea, desi nu avem mai nimic de oferit, te cautam ca simpli oameni ai Evangheliei.

Dacã doriţi sã petrecem o dupã amiazã frumoasã ca între prieteni, vã invitãm sâmbãtã, 13 februarie, la teatrul Ţãndãricã (Piaţa Lahovari, Bucureşti), începând cu orele 14:00, sã luaţi un loc în salã, sã savuraţi clipele petrecute alãturi de amicii voştrii de la alte parohii şi sã rãsplãtiţi cu aplauze furtunoase pe toţi aceia care ne vor încânta cu momentele lor artistice special pregãtite pentru noi.

Vã atenţionãm cã trebuie sã vã înarmaţi cu multã bunãdispoziţie, entuziasm şi bucurie!

Vã aşteptãm! Pe curând!