Duminică, 20 mai 2012, ora 14.30, la Oratoriul Sf. Leonardo Murialdo din Popești Leordeni.

Acest „TIC FEST” este o etapă-concurs de pregătire pentru Întâlnirea Națională a Tineretului de la Iași. Festivalul constă în prezentarea de scenete și imnuri de către tineri din parohiile Arhidiecezei de București conform următorului regulament:

-     durata imnului 4min. / sceneta 8min.

-     prezentările au la bază tema: „Bucurați-vă mereu în Domnul!” (Fil 4,4)

-     vor participa la scenetă și la imn doar cei care vor fi prezenți și la INTC de la Iași

-     limbajul folosit, ținuta și mesajul transmis să fie adecvate

-     se poate colabora cu tineri din alte parohii pentru a realiza sceneta / imnul

-     tinerii care vor câștiga sceneta, respectiv imnul, vor avea onoarea de a reprezenta Arhidieceza de București la INTC + vor primi cadou „taxa de participare” la INTC 2012.

VĂ AȘTEPTAM PE TOȚI CU BUCURIE!

Dupa primirea grupurilor de tineri in Catedrala a urmat salutul de “Bun Venit” din partea Arhiepiscopului si inceputul intalnirii. O intalnire la al III-lea an consecutiv, o intalnire care pune fata in fata Pastorul Arhidiecezei si tinerii.

Celebrarea a inceput cu aducerea Crucii la altar,  “Crucea” – “simbol deosebit care nu dispare din ochii nostrii si nici din inima noastra” insotita de alte cateva simboluri: lumina, Sfanta Scriptura, chitara, simboluri care ne ajuta sa stim ca Dumnezeu este alaturi de noi toti pentru a ne lumina calea, pentru a putea gasi mereu cele mai frumoase cuvinte si pentru a nu uita niciodata sa ne bucuram de fiecare clipa pe care ne-o ofera.

Dupa aducerea darurilor la altar, s-a dat citire Scrisorii Sfantului Apostol Paul catre Filipeni, lectura care propune tema anului pastoral data de Sfantul Parinte Papa, bucuria, dar si motto-ul acestui an:    “Bucurati-va mereu in Domnnul!”

A urmat o cateheza tinuta de Arhiepiscopul Ioan Robu  pe tema mesajului trimis de Sfantul Parinte Papa, cu ocazia Zilei Mondiale a Tineretului. O scrisoarea alcatuita din 7 puncte, punctul cel mai important fiind considerat punctul din centru, punctul numarul 4. Titlul acestui punct, fiind “Bucuria Iubirii”. Excelenta Sa vorbind aici de Dumnezeu care este iubire. Acea iubire pe care o gasim prezentata si in Sfanta Evanghelie. Iubirea care reprezinta intregul univers al lui Dumnezeu. Este vorba despre iubirea oamenilor, iubirea familiei, iubirea care iarta, iubirea celor care educa, lumina iubirii.Dumnezeu nu isi intrerupe niciodata iubirea catre noi. Ea nu se termina niciodata fata de noi, pentru ca El este fidel, statornic, ne tine in bratele sale, asemenea unui parinte care isi tine in brate copilul, chiar daca acel copil nu vede, el simte ca este in siguranta. Sfantul Parinte aduce in fata imaginea ca Tatal ii tine pe toti in brate, acest lucru ne ofera siguranta si ocrotire, rezulta un izvor de liniste si de satisfactie.  Iubirea pe care o simtim din partea lui Dumnezeu dar si iubirea pe care o exprimam noi fata de aproapele. Dumnezeu care nu ne lasa, dar mai mult, ne invata sa iubim cu fidelitate.

Ca in fiecare an, a urmat un dialog al tinerilor cu Pastorul; si anul acesta s-au strans intrebari de la tinerii din parohiile noastre care i-au fost adresate Pastorului, acesta raspunzand tuturor intrebarilor cu sfaturi bune de urmat si cu adevarate invataturi despre viata.

Pentru ca a fost o zi de sarbatoare, in adevaratul sens al cuvantului, nu putea lipsi Sfanta Liturghie, celebrata de Arhiepiscopul Ioan Robu, alaturi de toti preotii veniti sa insoteasca grupurile de tineri din Arhidieceza de Bucuresti. Fiind in ajunul Duminicii Bunului Pastor, la predica, Excelenta Sa, ne-a vorbit de Isus Mantuitorul. Isus Pastorul cel Bun. “Isus cunoaste oile sale, iar oile sale cunosc glasul Lui.”.

La finalul Liturghiei, Pastorul, a multumit tuturor tinerilor prezenti si preotilor care i-au insotit, le-a oferit un simbol, amintire, alaturi de o carte, “Suntem cautatori de Dumnezeu”, scrisa de Pr. Daniel Bulai si ne-a invitat in curtea  Catedralei pentru o fotografie de grup si o “agapa frateasca” unde tinerii s-au reintalnit cu alti tineri prieteni, s-au cunoscut mai bine cu altii noi si au impartasit bucurii si experinte, din viata fiecaruia.

Bucurati-va mereu in Domnul. Bucurati-va!

Daniel Puscasu

Privegherea din noaptea Sfântă a Paștelui începe, conform unei tradiții foarte vechi, cu binecuvântarea focului a cărui flacără alungă întunericul; flacăra este simbol al lui Cristos Înviat care învinge întunericul morţii; Cristos este flacăra luminii lui Dumnezeu.

Implorând binecuvântarea lui Dumnezeu asupra focului, preotul celebrant spune această rugăciune: „Dumnezeule, care prin Fiul Tău ai dăruit credincioşilor flacăra luminii Tale, sfinţeşte acest foc nou şi, prin aceste sărbători ale Paştelui, înflăcărează-ne de dorinţe cereşti, ca să putem ajunge cu inimi curate la sărbătoarea luminii veșnice”. Această rugăciune ne arată că nu numai Postul Mare, dar şi Sărbătoarea Paştelui are menirea să ne înflăcăreze de dorinţe cereşti şi totodată să ne amintească nouă, tuturor, de scopul nostru cel de pe urmă: să ajungem cu inimi curate la sărbătorile luminii veşnice.

Privind ochii noştri la lumina focului binecuvântat, gândul nostru caută lumina lui Dumnezeu, îl caută pe Cristos Înviat şi lumina lui.

De la focul binecuvântat preotul aprinde lumânarea pascală, care va fi dusă în procesiune până în altar, şi spune această rugăciune care este rugăciunea fiecăruia şi a întregii Biserici: „Lumina lui Cristos,  care învie plin de mărire, să risipească întunericul inimii şi al minţii”.

Cu această rugăciune în suflete însoţim procesiunea lumânării pascale până în altar şi continuăm meditaţia noastră atât despre Noaptea Sfântă în care a înviat Cristos, cât şi despre lumina Sa care ne conduce spre sărbătorile luminii veşnice. Cântând Vestirea Solemnă a Învierii, preotul ne aminteşte că aceasta este Noaptea care a risipit întunericul păcatului,  care îi aduce din nou la har pe cei care cred în Cristos, Noaptea în care Cristos, rupând lanţurile morţii, se înalţă biruitor din adâncuri.

Ţinând în mâinile noastre lumânările aprinse, noi mărturisim cu toată Biserica, prin glasul preotului, că „Puterea sfântă a acestei nopţi şterge fărădelegea, spală orice vină, celor căzuți în păcat le redă nevinovăția, celor întristați, bucuria, stinge dușmăniile, aduce înţelegerea, frânge silniciile”. Noaptea de Paşti căreia singură i s-a dat să cunoască ora în care Isus Cristos a înviat din morţi, este o noapte cu adevărat fericită: noaptea în care s-a împăcat cerul cu pământul, Dumnezeu cu omul.

Lecturile sfinte ce urmează îndată după vestirea solemnă a Învierii ne cheamă să medităm principalele etape ale istoriei mântuirii, care pornind de la păcatul lui Adam se îndreaptă spre momentul în care Dumnezeu Tatăl ne destăinuie iubirea Sa prin Jertfa Fiului Său, Unul Născut. Evanghelia după Sfântul Marcu şi sfinţirea apei de Botez, împreună cu reînnoirea făgăduinţelor de la Botez, liturgia euharistică, toate fac din această noapte de veghere şi de rugăciune o noapte cu adevărat sfântă. În acelaşi timp, însă, toate acestea gravitează în jurul unui punct în care aşteptările şi speranţele omului se întâlnesc cu planul lui Dumnezeu, plan care poate fi cu totul diferit de cel al omului şi de aceea şi neaşteptat. Un simbol al unor astfel de aşteptări şi speranţe umane este semnificat şi simbolizat de femeile care după ce au cumpărat mirodenii ca să îmbălsămeze trupul lui Isus, s-au dus dis-de-dimineaţă la mormânt, în prima zi a săptămânii, pe când răsărea soarele (Mc 16,1-2).  Aşteptarea femeilor evlavioase, speranţa lor era aceea de a reuşi să-l îmbălsămeze pe Isus. Era cumva ultima formă de slujire şi un gest de afecţiune faţă de Isus: să-l îmbălsămeze. De asemenea, „îşi ziceau între ele: cine ne va prăvăli piatra de la intrarea în mormânt?” (Mc 16,3). Lucrurile aveau însă să se petreacă cu totul altfel decât de gândeau ele; nici vorbă de îmbălsămare, nici de răsturnat piatra, căci era deja răsturnată.

Îngerul le-a spus: „Nu vă temeţi! Îl căutaţi pe Isus Nazarineanul cel răstignit? A înviat! Nu este aici!” (Mc 16,6).

Răspunsul lui Dumnezeu dat femeilor şi tuturor care îl caută pe Isus este acelaşi: a înviat! Isus este viaţa noastră, moartea nu are putere asupra lui. Omul Isus nu este în puterea morţii. El a distrus puterea ce părea să zdrobească totul în lumea omului şi distrugând-o a transformat-o în trecerea spre Înviere.

„Nu este aici”: Cristos înviat nu poate fi găsit în mormânt, ci pe drumurile omenirii: în săracul înfometat, în copilul care vrea să se nască, în bătrânul care caută solidaritate, în tânărul care speră, în comunitatea ucenicilor care întâlnindu-se între ei se regăsesc şi se recunosc în El, în Cuvânt şi Euharistie.

Dar ca să crezi că în chipul celui suferind, sau în cel al copiilor nenăscuţi sau în cel al bătrânilor, sau în comunitatea credincioşilor compusă adesea şi din persoane care nu se înţeleg, este prezent Cristos Înviat, este absolut necesar să trăieşti din credinţă, să fii deschis şi gata să primeşti oricare plan al lui Dumnezeu, asemenea femeilor evlavioase care uită de îmbălsămare şi de piatra mormântului şi primesc noutatea: învierea lui Isus.

Pe de altă parte, se ştie că un trup îmbălsămat nu deranjează. Şi de aceea, societatea actuală europeană, toată axată pe economie, nu vrea să facă altceva cu Isus, cu evanghelia Sa, cu Biserica Sa decât să aplice îmbălsămarea. Ca să nu se audă nicio voce care să critice batjocorirea şi umilirea celor săraci şi neputincioşi, condamnarea la moarte a copiilor nenăscuţi, dispreţuirea şi neglijarea bolnavilor şi a  bătrânilor; ca să nu se vadă niciun deget acuzator îndreptat spre cei care încalcă drepturile lui Dumnezeu şi ale oamenilor, spre cei care subminează binele  şi stabilitatea familiilor şi ale generaţiilor tinere, spre cei ce ucid, fură  şi mint, spre cei care distrug până şi ideea binelui comun, spre cei care pun în vânzare prezentul şi viitorul aproapelui sau al întregului neam. Ceea ce au uitat îndată femeile evlavioase, ideea îmbălsămării a rămas unica amintire pentru cei care, departe de a lăsa să fie risipit întunericul minţii şi al inimii, departe de a vrea şi de a căuta binele tuturor, preferă drumul egoismului care este izvorul tuturor relelor . Desigur, ştim cu toţii că din păcate criza economică este şi rămâne o realitate necruţătoare. Însă cine, având responsabilitate publică la un popor sau altul, răspunde cu doar cumpărarea mirodeniilor pentru îmbălsămarea propriilor conştiinţe şi al viitorului generaţiilor de astăzi, precum şi a viitorului naţiunilor, cine crede că face bine ca să salveze economia distrugând omul, împreună cu drepturile şi aspiraţiile sale legitime, acela sau aceia nu caută să risipească întunericul inimii şi al minţii, aşa cum se exprimă rugăciunea pascală.

Sărbătoarea Paştelui însă ne cheamă la cu totul altceva, îndemnându-ne să ne trăim credinţa cu recunoştinţă, căci este darul lui Dumnezeu. Această chemare este adresată atât membrilor Bisericii cât şi oamenilor de bunăvoinţă, tuturor celor care sunt mai degrabă  sub „vraja” luminii, nu a  întunericului.

Ca Păstor al Arhidiecezei, mă bucur să ştiu că în comunităţile noastre credincioşii, preoţii şi persoanele consacrate au luat în serios glasul Bisericii şi, respectând postul, au sosit astfel împreună la momentul sărbătoririi Paştelui, implorând cu toţii să vină peste noi lumina lui Cristos, care învie plin de mărire, să risipească întunericul inimii şi al minţii.

Şi le mulţumesc tuturor credincioşilor, preoților, congregaţiilor călugăreşti şi organizaţiilor asemănătoare pentru fidelitatea şi mărturia lor de credinţă, dată şi inspirată de Cel Înviat. Ştim cu toţii că deşi  acum şi în viitor dăm şi vom da mult „spaţiu” în viaţa noastră Celui Înviat, sigur că nu vom fi scutiţi de căderi, de slăbiciuni, de nesiguranţele vieţii, însă vom avea în inima noastră cu siguranţă tărie, pace şi bucurie.  În fiecare zi va străluci în noi lumina care este Cristos Înviat.

Tuturor din Arhidieceză, Sărbători fericite! Domnul să ne binecuvânteze şi să ne înflăcăreze de dorințe cereşti, ca să putem ajunge cu inimi curate la sărbătorile luminii veşnice!

Cristos a înviat!

+ Ioan Robu

Arhiepiscop Mitropolit de București

Lăudat să fie Isus Cristos!

Preacucernice Părinte Paroh,

dragi tineri,

Avem bucuria de a vă anunţa următoarele trei evenimente pentru tinerii din Arhidieceza noastră:

1. Păstorul între tineri. Întâlnirea tinerilor din toate parohiile cu Păstorul Arhidiecezei, Arhiepiscopul Mitropolit Ioan Robu în Catedrala „Sf. Iosif” din Bucureşti, 28 aprilie 2012. Programul: ora 10.00 – Primirea grupurilor în Catedrală; ora 10.30 – Cateheza ținută de Arhiepiscop și dialogul tinerilor cu Păstorul; 12.00 – Sf. Liturghie. Pe site-ul www.tic.ro există posibilitatea de a adresa o întrebare Arhiepiscopului Ioan Robu la care va răspunde în timpul întâlnirii.

 

2. Festivalul TInerilor Catolici: Duminică, 20 mai 2012, ora 14.30, la Oratoriul Sf. Leonardo Murialdo din Popești Leordeni. Acest „TIC FEST” este o etapă-concurs de pregătire pentru Întâlnirea Națională a Tineretului de la Iași. Festivalul constă în prezentarea de scenete și imnuri de către tineri din parohiile Arhidiecezei de București conform următorului regulament:

-     durata imnului 4min. / sceneta 8min.

-     prezentările să aibă la bază tema: „Bucurați-vă mereu în Domnul!” (Fil 4,4)

-     să participe la scenetă și la imn doar cei care vor fi prezenți și la INTC de la Iași

-     limbajul folosit, ținuta și mesajul transmis să fie adecvate

-     se poate colabora cu tineri din alte parohii pentru a realiza sceneta / imnul

-     data finală pentru înscrierea la TIC FEST este 9 mai 2012

-     tinerii care vor câștiga sceneta, respectiv imnul, vor avea onoarea de a reprezenta Arhidieceza de București la INTC + vor primi cadou „taxa de participare” la INTC 2012.

 

3. Întâlnirea Națională a Tinerilor Catolici Iași, 25-29 iulie 2012. Informaţii generale: Tema: „Bucuraţi-vă mereu în Domnul” (Fil 4,4); Locul: Iaşi, cu mare probabilitate Aleea din Parcul Expoziţiei; Vârsta participanţilor: 14-35 ani; Locuri pentru Arhidieceza de București: 200; Taxa de participare: 50 de lei (40 lei vor ajunge la Iași și 10 lei pentru un simbol/semn comun pentru tinerii din Arhidieceza de București). Cine câștigă la TIC FEST nu plătește această taxă. Înscrierea tinerilor: Se face numai prin Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului; Data de înscriere: 1-30 iunie 2012. Înscrierea preoţilor: La înscriere preoţii să fie întrebaţi dacă vor să stea cu grupul sau cu ceilalţi preoţi. Cazarea: În căminele Universităţii; Tinerii vor aduce sac de dormit şi izopren. Programul și alte informații pe www.tic.ro.

Pentru mai multe informații puteți contacta pe: Cristiana Trefaș, tel.: 0726.402.432; e-mail: cristiana_tre@yahoo.com

Toate spre mai marea slavă a lui Dumnezeu!

           Cristiana Trefaș                                                   Pr. Daniel BULAI

   Din partea Echipei Diecezane                                        Responsabil Diecezan

                                                                                                  cu Pastoraţia Tineretului 

Tot în această zi, s-a sărbătorit și cea de-a XXVII- a zi Mondială a Tineretului, astfel că tinerii, și de această dată au răspuns „prezent” invitației de a însufleți această sărbătoare, prin dorința de a fi voluntari și de a participa la procesiunea de Florii.

În cadrul Sf. Liturghii de la Catedrală, Înaltpreasfințitul Ioan Robu i-a provocat pe toți cei prezenți, amintind de întrebarea pe care Isus a lansat-o pe cruce înainte de a muri „Doamne Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?”. Astfel, Păstorul Arhidiecezei a afirmat că dacă fiecare dintre NOI și-ar pune această întrebare, ne-am apropia mai mult de Dumnezeu, dându-ne seama că noi trebuie să facem pașii pentru a ne întoarce spre EL.

Câteva cuvinte pe care un tânăr le-a rostit din scrisoarea Sf. Părinte Papa benedict al XVI-lea, nu au putut fi trecute cu vederea. În această scrisoare, Sf. Părinte a îndemnat toți tinerii să fie misionari ai bucuriei „Mergeți și împărtășiți această bucurie, bucuria credinței, pentru ca ea să se afirme. Mărturisiți VOI cei dintâi fața bucuroasă a evangheliei. Fiți misionari entuziaști!”.

Păstorul nostru, Arhiepiscopul Ioan Robu, a îndemnat de asemenea toți credincioșii să participe la  Săptămâna Sfântă cu umilință și fiecare să se gândească la suferințele lui Isus, pentru ca Dumnezeu să ne păstreze mereu în strânsă legătură cu Fiul Său, care s-a umilit pentru noi până la moartea pe cruce.

Așadar, să îi mulțumim și noi lui Dumnezeu pentru marele dar al Mântuirii, pentru că ni l-a dat pe Fiul Său, Isus Cristos.

  Andreea Imbrisca

Dragi tineri,

Sunt bucuros să mă adresez din nou vouă, cu ocazia celei de-a XXVII-a Zi Mondială a Tineretului. Amintirea întâlnirii de la Madrid, din august anul trecut, rămâne foarte prezentă în inima mea. A fost un extraordinar moment de har, în decursul căruia Domnul i-a binecuvântat pe tinerii prezenţi, veniţi din lumea întreagă. Îi aduc mulţumire lui Dumnezeu pentru multele roade pe care le-a generat în acele zile şi care în viitor nu vor înceta să se înmulţească pentru tineri şi pentru comunităţile de care aparţin. Acum suntem deja orientaţi spre următoarea întâlnire la Rio de Janeiro în 2013, care va avea ca temă “Mergeţi şi faceţi ucenici toate popoarele” (cf. Mt 28,19).

Anul acesta, tema Zilei Mondiale a Tineretului ne este dată de un îndemn din Scrisoarea către Filipeni a sfântului Paul: “Bucuraţi-vă mereu în Domnul!” (4,4). De fapt, bucuria este un element central al experienţei creştine. Şi în timpul fiecărei Zile Mondiale a Tineretului experimentăm o bucurie intensă, bucuria comuniunii, bucuria de a fi creştini, bucuria credinţei. Este una din caracteristicile acestor întâlniri. Şi vedem marea forţă de atracţie pe care ea o are: într-o lume adesea marcată de tristeţe şi nelinişti, este o mărturie importantă a frumuseţii şi a credibilităţii credinţei creştine.

Biserica are vocaţia de a duce lumii bucuria, o bucurie autentică şi durabilă, aceea pe care îngerii au vestit-o păstorilor din Betleem în noaptea naşterii lui Isus (cf. Lc 2,10): Dumnezeu nu numai că a vorbit, nu numai că a săvârşit semne minunate în istoria omenirii, Dumnezeu s-a făcut aşa de apropiat încât să devină unul dintre noi şi să parcurgă etapele întregii vieţi a omului. În contextul actual dificil, atâţia tineri în jurul vostru au o nevoie imensă de a simţi că mesajul creştin este un mesaj de bucurie şi de speranţă! Aşadar, aş vrea să reflectez împreună cu voi despre această bucurie, pe drumuri pentru a o găsi, pentru ca să o puteţi trăi tot mai în profunzime şi să-i fiţi mesageri printre cei care vă înconjoară.

1. Inima noastră este făcută pentru bucurie

Aspiraţia la bucurie este imprimată în interiorul fiinţei umane. Dincolo de satisfacţiile imediate şi trecătoare, inima noastră caută bucuria profundă, deplină şi durabilă, care să poată da “gust” existenţei. Şi acest lucru este valabil mai ales pentru voi, deoarece tinereţea este o perioadă de continuă descoperire a vieţii, a lumii, a celorlalţi şi a voastră înşivă. Este un timp de deschidere spre viitor, în care se manifestă marile dorinţe de fericire, de prietenie, de împărtăşire şi de adevăr, în care sunteţi stimulaţi de idealuri şi concepeţi proiecte.

Şi în fiecare zi sunt multe bucuriile simple pe care Domnul ni le oferă: bucuria de a trăi, bucuria în faţa frumuseţii naturii, bucuria unei munci bine făcute, bucuria slujirii, bucuria iubirii sincere şi curate. Şi dacă privim cu atenţie, există atâtea alte motive de bucurie: frumoasele momente din viaţa familiară, prietenia împărtăşită, descoperirea propriilor capacităţi personale şi obţinerea de rezultate bune, aprecierea din partea celorlalţi, posibilitatea de exprimare şi de a ne simţi înţeleşi, senzaţia de a fi utili aproapelui. Şi apoi dobândirea de noi cunoştinţe prin intermediul studiilor, descoperirea de noi dimensiuni prin călătorii şi întâlniri, posibilitatea de a face proiecte pentru viitor. Dar şi experienţa de a citi o operă literară, de a admira o capodoperă de artă, de a asculta şi interpreta muzică sau de a vedea un film pot să producă în noi adevărate bucurii.

Însă în fiecare zi ne ciocnim şi de atâtea dificultăţi şi în inimă există preocupări pentru viitor, până acolo încât putem să ne întrebăm dacă bucuria deplină şi durabilă la care aspirăm nu este oare o iluzie şi o fugă de realitate. Sunt mulţi tinerii care se întreabă: este cu adevărat posibilă bucuria deplină în ziua de astăzi? Şi această căutare parcurge diferite drumuri, dintre care unele se dovedesc greşite, sau măcar periculoase. Dar cum să distingem bucuriile cu adevărat durabile de plăcerile imediate şi înşelătoare? Cum să găsim adevărata bucurie în viaţă, aceea care durează şi nu ne abandonează chiar şi în momentele dificile?

2. Dumnezeu este izvorul adevăratei bucurii

În realitate bucuriile autentice, cele mici din cotidian sau cele mari din viaţă, îşi au toate originea în Dumnezeu, chiar dacă nu apare la prima vedere, pentru că Dumnezeu este comuniune de iubire veşnică, este bucurie infinită care nu rămâne închisă în ea însăşi, ci se extinde în cei pe care El îi iubeşte şi care îl iubesc. Dumnezeu ne-a creat după imaginea sa din iubire şi pentru a revărsa asupra noastră această iubire a sa, pentru a ne umple de prezenţa sa şi de harul său. Dumnezeu vrea să ne facă părtaşi de bucuria sa, divină şi veşnică, făcându-ne să descoperim că valoarea şi sensul profund al vieţii noastre este în faptul de a fi acceptat, primit şi iubit de El, şi nu cu o primire fragilă cum poate să fie cea umană, ci cu o primire necondiţionată cum este cea divină: eu sunt voit, am un loc în lume şi în istorie, sunt iubit personal de Dumnezeu. Şi dacă Dumnezeu mă acceptă, mă iubeşte şi eu devin sigur de asta, ştiu în mod clar şi sigur că este bine că eu sunt, că exist.

Această iubire infinită a lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi se manifestă în mod deplin în Isus Cristos. În El se află bucuria pe care o căutăm. În Evanghelie vedem că evenimentele care marchează începuturile vieţii lui Isus sunt caracterizate de bucurie. Atunci când arhanghelul Gabriel îi vesteşte Fecioarei Maria că ea va fi mamă a Mântuitorului, începe cu acest cuvânt: “Bucură-te!” (Lc 1,28). La naşterea lui Isus, Îngerul Domnului le spune păstorilor: “Iată, vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul” (Lc 2,11). Şi magii care îl căutau pe prunc, “când au văzut steaua, au fost cuprinşi de o bucurie foarte mare” (Mt 2,10). Motivul acestei bucurii este, aşadar, apropierea lui Dumnezeu, care s-a făcut unul dintre noi. Şi acest lucru îl intenţiona sfântul Paul atunci când le scria creştinilor din Filipi: “Bucuraţi-vă mereu în Domnul! Iarăşi vă spun: bucuraţi-vă! Bunăvoinţa voastră să fie cunoscută tuturor oamenilor. Domnul este aproape” (Fil 4,4-5). Primul motiv al bucuriei noastre este apropierea Domnului, care mă primeşte şi mă iubeşte.

Şi de fapt, din întâlnirea cu Isus se naşte mereu o mare bucurie interioară. În Evanghelii putem vedea multe episoade. Amintim vizita lui Isus la Zaheu, un perceptor de taxe necinstit, un păcătos public, căruia Isus îi spune: “Astăzi trebuie să rămân în casa ta”. Şi Zaheu, spune sfântul Luca, “l-a primit cu bucurie” (Lc 19,5-6). Este bucuria întâlnirii cu Domnul; este simţirea iubirii lui Dumnezeu care poate să transforme întreaga existenţă şi să aducă mântuire. Şi Zaheu decide să-şi schimbe viaţa şi să dea jumătate din bunurile sale săracilor.

În ceasul pătimirii lui Isus, această iubire se manifestă în toată forţa sa. În ultimele momente ale vieţii sale pământeşti, la cină cu prietenii săi, El spune: “Aşa cum Tatăl m-a iubit pe mine, aşa v-am iubit şi eu pe voi. Rămâneţi în iubirea mea… V-am spus acestea pentru ca bucuria mea să fie în voi şi bucuria voastră să fie deplină” (In 15,9.11). Isus vrea să-i introducă pe discipolii săi şi pe fiecare dintre noi în bucuria deplină, aceea pe care El o împărtăşeşte cu Tatăl, pentru ca iubirea cu care Tatăl îl iubeşte să fie în noi (cf. In 17,26). Bucuria creştină înseamnă a ne deschide la această iubire a lui Dumnezeu şi a-i aparţine Lui.

Relatează Evangheliile că Maria Magdalena şi alte femei au mers să viziteze mormântul în care Isus a fost depus după moartea sa şi au primit de la un Înger o veste tulburătoare, aceea a învierii sale. Atunci au părăsit în grabă mormântul, notează Evanghelistul, “cu teamă şi bucurie mare” şi au alergat să de vestea cea bună discipolilor. Şi Isus le-a ieşit în întâmpinare şi le-a spus: “Bucuraţi-vă!” (Mt 28,8-9). Este bucuria mântuirii care le este oferită: Cristos este cel viu, este Cel care a învins răul, păcatul şi moartea. El este prezent în mijlocul nostru ca Cel Înviat, până la sfârşitul lumii (cf. Mt28,20). Răul nu are ultimul cuvânt cu privire la viaţa noastră, ci credinţa în Cristos Mântuitorul ne spune că iubirea lui Dumnezeu învinge.

Această bucurie profundă este rod al Duhului Sfânt care ne face fii ai lui Dumnezeu, capabili să trăim şi să gustăm bunătatea sa, să ne adresăm Lui cu termenul “Abba”, Tată (cf. Rom 8,15). Bucuria este semn al prezenţei sale şi al acţiunii sale în noi.

3. A păstra în inimă bucuria creştină

În acest moment ne întrebăm: cum să primim şi să păstrăm acest dar al bucuriei profunde, al bucuriei spirituale?

Un Psalm ne spune: “Caută-ţi bucuria în Domnul şi el va asculta cererile inimii tale” (Ps 37,4). Şi Isus explică faptul că “împărăţia cerurilor este asemenea comorii ascunse într-un ogor, pe care un om, găsind-o, o ascunde şi, plin de bucurie, merge şi vinde tot ce are şi cumpără ogorul acela” (Mt 13,44). A găsi şi a păstra bucuria spirituală se naşte din întâlnirea cu Domnul, care cere să-l urmăm, să facem alegerea hotărâtă de a miza totul pe El. Dragi tineri, nu vă fie frică să puneţi în joc viaţa voastră făcând spaţiu lui Isus Cristos şi Evangheliei sale; este drumul pentru a avea pacea şi adevărata fericire în interiorul nostru, este drumul pentru adevărata realizare a existenţei noastre de fii ai lui Dumnezeu, creaţi după chipul şi asemănarea sa.

A căuta bucuria în Domnul: bucuria este rod al credinţei, înseamnă a recunoaşte în fiecare zi prezenţa sa, prietenia sa: “Domnul este aproape!” (Fil 4,5); înseamnă a pune din nou încrederea noastră în El, înseamnă a creşte în cunoaşterea şi în iubirea faţă de El. “Anul Credinţei”, pe care îl vom începe peste puţine luni, ne va fi de ajutor şi de stimulent. Dragi prieteni, învăţaţi să vedeţi cum Dumnezeu acţionează în vieţile voastre, descoperiţi-l ascuns în inima evenimentelor din cotidianul vostru. Să credeţi că El este mereu fidel faţă de alianţa pe care a încheiat-o cu voi în ziua Botezului vostru. Să ştiţi că nu vă va părăsi niciodată. Să îndreptaţi adesea privirea voastră spre El. Pe cruce, şi-a dăruit viaţa sa pentru că vă iubeşte. Contemplarea unei iubiri aşa de mari aduce în inimile noastre o speranţă şi o bucurie pe care nimic nu o poate doborî. Un creştin nu poate să fie niciodată trist pentru că l-a întâlnit pe Cristos, care şi-a dat viaţa pentru el.

A-l căuta pe Domnul, a-l întâlni în viaţă înseamnă şi a primi Cuvântul său, care este bucurie pentru inimă. Profetul Ieremia scrie: “Când întâlneam cuvintele tale, ele erau hrana mea; cuvintele tale erau bucuria şi desfătarea inimii mele” (Ier 15,16). Învăţaţi să citiţi şi să meditaţi Sfânta Scriptură, acolo veţi găsi un răspuns la întrebările cele mai profunde de adevăr care se află în inima voastră şi în mintea voastră. Cuvântul lui Dumnezeu ne face să descoperim minunăţiile pe care Dumnezeu le-a realizat în istoria omului şi, plini de bucurie, deschide la laudă şi la adoraţi: “Veniţi, să cântăm cu veselie Domnului… să îngenunchem înaintea Domnului, Creatorul nostru” (Ps 95,1.6).

Apoi, în mod deosebit, Liturgia este locul prin excelenţă în care se exprimă bucuria pe care Biserica o ia de la Domnul şi o transmite lumii. În fiecare duminică, în Euharistie, comunităţile creştine celebrează Misterul central al mântuirii: moartea şi învierea lui Cristos. Acesta este un moment fundamental pentru drumul oricărui discipol al Domnului, în care se face prezentă Jertfa sa de iubire; este ziua în care îl întâlnim pe Cristos Înviat, ascultăm Cuvântul său, ne hrănim cu Trupul său şi cu Sângele său. Un Psalm afirmă: “Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa!” (Ps 118,24). Şi în noaptea de Paşti, Biserica cântă Exultet, expresie a bucuriei pentru victoria lui Isus Cristos asupra păcatului şi asupra morţii: “Tresăltaţi de bucurie, voi îngerilor… Bucură-te şi tu, pământule, învăluit în atâta lumină… să răsune acest sfânt lăcaş de strigătele puternice ale mulţimii”. Bucuria creştină se naşte din faptul de a şti că suntem iubiţi de un Dumnezeu care s-a făcut om, şi-a dat viaţa sa pentru noi şi a înfrânt răul şi moartea; şi înseamnă a trăi din iubire faţă de El. Sfânta Tereza a Pruncului Isus, tânără carmelitană, scria: “Isuse, bucuria mea este să te iubesc!” (P 45, 21 ianuarie 1897, Op. Compl., pag. 708).

4. Bucuria iubirii

Dragi prieteni, bucuria este intim legată de iubire: sunt două roade inseparabile ale Duhului Sfânt (cf. Gal 5,23). Iubirea produce bucurie şi bucuria este o formă de iubire. Fericita Maica Tereza de Calcutta, făcând ecou la cuvintele lui Isus: “Este mai mare fericire a da decât a primi” (Fap 20,35), spunea: “Bucuria este o plasă de iubire pentru a captura sufletele. Dumnezeu îl iubeşte pe cel care dă cu bucurie. Şi cel care dă cu bucurie dă mai mult”. Şi Slujitorul lui Dumnezeu Paul al VI-lea scria: “În Dumnezeu însuşi totul este bucurie pentru că totul este dar” (Exortaţia apostolică Gaudete in Domino, 9 mai 1975).

Gândindu-mă la diferitele ambiente ale vieţii voastre, aş vrea să vă spun că a iubi înseamnă statornicie, fidelitate, a respecta angajamentele. Şi acest lucru, în primul rând, în prietenii: prietenii noştri se aşteaptă ca să fim sinceri, leali, fideli, pentru că iubirea adevărată este perseverentă chiar, şi mai ales, în dificultăţi. Şi acelaşi lucru este valabil pentru munca, studiile şi serviciile pe care le desfăşuraţi. Fidelitatea şi perseverenţa în bine conduc la bucurie, chiar dacă nu întotdeauna aceasta este imediată.

Pentru a intra în bucuria iubirii, suntem chemaţi să fim şi generoşi, să nu ne mulţumim să dăm minimul, ci să ne angajăm până la capăt în viaţă, cu o atenţie deosebită faţă de cei mai nevoiaşi, care se angajează în slujba binelui comun. Străduiţi-vă să studiaţi cu seriozitate; cultivaţi talentele voastre şi puneţi-le încă de acum în slujba aproapelui. Căutaţi modul de a contribui să faceţi societatea mai dreaptă şi umană, acolo unde vă aflaţi. Fie ca toată viaţa voastră să fie condusă de spiritul de slujire şi nu de căutarea puterii, a succesului material şi a banului.

Cu privire la generozitate, nu pot să nu menţionez o bucurie specială: aceea care se simte răspunzând la vocaţia de a dărui Domnului toată viaţa proprie. Dragi tineri, să nu vă fie frică de chemarea lui Cristos la viaţa călugărească, monastică, misionară sau la preoţie. Fiţi siguri că El umple de bucurie pe cei care, dedicându-i viaţa în această perspectivă, răspund la invitaţia sa de a părăsi toate pentru a rămâne cu El şi a se dedica slujirii altora cu inimă neîmpărţită. În acelaşi mod, mare este bucuria pe care El o rezervă bărbatului şi femeii care se dăruiesc total unul altuia în căsătorie pentru a constitui o familie şi a deveni semn al iubirii lui Cristos faţă de Biserica sa.

Aş vrea să amintesc un al treilea element pentru a intra în bucuria iubirii: a face să crească în viaţa voastră şi în viaţa comunităţilor voastre comuniunea fraternă. Există o strânsă legătură între comuniune şi bucurie. Nu este întâmplător că sfântul Paul scria îndemnul său la plural: nu se adresează fiecăruia singular, ci afirmă: “Bucuraţi-vă mereu în Domnul!” (Fil 4,4). Numai împreună, trăind comuniunea fraternă, putem experimenta această bucurie. Cartea Faptele Apostolilor descrie astfel prima comunitate creştină: “frângeau pâinea în casele lor şi primeau hrana cu bucurie şi cu inimă curată” (Fap 2,46). Angajaţi-vă şi voi aşa încât comunităţile creştine să poată fi locuri privilegiate de împărtăşire, de atenţie şi de grijă unul faţă de celălalt.

5. Bucuria convertirii

Dragi prieteni, pentru a trăi adevărata bucurie trebuie identificate şi tentaţiile care o îndepărtează. Cultura actuală induce adesea să se caute scopuri, realizări şi plăceri imediate, favorizând mai mult nestatornicia decât perseverenţa în trudă şi fidelitatea faţă de angajamente. Mesajele pe care le primiţi determină să intraţi în logica consumului, prospectând fericiri artificiale. Experienţa învaţă că faptul de a avea nu coincide cu bucuria: există atâtea persoane care, deşi au bunuri materiale din belşug, sunt adesea lovite de disperare, de tristeţe şi simt un gol în viaţă. Pentru a rămâne în bucurie, suntem chemaţi să trăim în iubire şi în adevăr, să trăim în Dumnezeu.

Şi voinţa lui Dumnezeu este ca noi să fim fericiţi. Pentru aceasta ne-a dat indicaţii concrete pentru drumul nostru: Poruncile. Respectându-le, noi găsim drumul vieţii şi al fericirii. Chiar dacă la prima vedere pot să pară un ansamblu de interdicţii, aproape un obstacol în calea libertăţii, dacă le medităm mai atent, în lumina Mesajului lui Cristos, ele sunt un ansamblu de reguli de viaţă esenţiale şi preţioase care conduc la o existenţă fericită, realizată conform proiectului lui Dumnezeu. În schimb, de câte ori constatăm că a construi ignorându-l pe Dumnezeu şi voinţa sa aduce dezamăgire, tristeţe, sentiment de înfrângere. Experienţa păcatului ca refuz de a-l urma, ca ofensă adusă prieteniei sale, aduce umbră în inima noastră.

Dar dacă uneori drumul creştin nu este uşor şi angajarea de fidelitate faţă de iubirea Domnului întâlneşte obstacole sau înregistrează căderi, Dumnezeu, în milostivirea sa, nu ne părăseşte, ci ne oferă mereu posibilitatea de a ne întoarce la El, de a ne reconcilia cu El, de a experimenta bucuria iubirii sale care iartă şi reprimeşte.

Dragi tineri, recurgeţi des la Sacramentul Pocăinţei şi al Reconcilierii! El este Sacramentul bucuriei regăsite. Cereţi Duhului Sfânt lumina pentru a şti să recunoaşteţi păcatul vostru şi capacitatea de a cere iertare lui Dumnezeu apropiindu-vă de acest Sacrament cu statornicie, seninătate şi încredere. Domnul vă va deschide mereu braţele sale, vă va purifica şi vă va face să intraţi în bucuria sa: va fi bucurie în cer chiar şi pentru un singur păcătos care se converteşte (cf. Lc 15,7).

6. Bucuria în încercări

Însă la sfârşit ar putea să rămână în inima noastră întrebarea dacă într-adevăr este posibil a trăi în bucurie chiar şi în mijlocul atâtor încercări ale vieţii, în special cele mai dureroase şi misterioase, dacă într-adevăr a-l urma pe Domnul, a ne încrede în El dăruieşte mereu fericire.

Răspunsul ne poate veni din câteva experienţa ale unor tineri ca şi voi care au găsit chiar în Cristos lumina capabilă să dea forţă şi speranţă, chiar şi în mijlocul celor mai dificile situaţii. Fericitul Pier Giorgio Frassati (1901-1925) a experimentat atâtea încercări în scurta sa existenţă, între care una, referitoare la viaţa sa sentimentală, care-l rănise în mod profund. Chiar în
această situaţie îi scria surorii sale: “Tu mă întrebi dacă sunt vesel; şi cum aş putea să nu fiu? Atât timp cât Credinţa îmi va da forţă sunt mereu vesel! Orice catolic nu poate să nu fie vesel… Scopul pentru care noi am fost creaţi ne arată calea semănată fie şi cu mulţi spini, dar nu o cale tristă: ea este veselie chiar şi prin dureri” (Scrisoare către sora Luciana, Torino, 14 februarie 1925). Şi fericitul Ioan Paul al II-lea, prezentându-l ca model, spunea despre el: “era un tânăr cu o bucurie care trăgea după el, o bucurie care depăşea atâtea dificultăţi din viaţa sa” (Discurs adresat tinerilor, Torino, 13 aprilie 1980).

Mai aproape de noi, tânăra Chiara Badano (1971-1990), recent beatificată, a experimentat cum durerea poate să fie transfigurată de iubire şi să fie în mod misterios locuită de bucurie. La vârsta de 18 ani, într-un moment în care cancerul o făcea să sufere în mod deosebit, Chiara l-a rugat pe Duhul Sfânt, mijlocind pentru tinerii din Mişcarea sa. În afară de propria vindecare, îi ceruse lui Dumnezeu să-i lumineze cu Duhul său Sfânt pe toţi acei tineri, să le dea înţelepciunea şi lumina: “A fost chiar un moment al lui Dumnezeu: sufeream mult din punct de vedere fizic, dar sufletul cânta” (Scrisoare către Chiara Lubich, Sassello, 20 decembrie 1989). Cheia păcii sale şi a bucurie sale era încrederea completă în Domnul şi acceptarea chiar şi a bolii ca exprimare misterioasă a voinţei sale pentru binele său şi al tuturor. Repeta adesea: “Dacă tu vrei, Isuse, vreau şi eu”.

Sunt două mărturii simple între multe altele care arată cum creştinul autentic nu este niciodată disperat şi trist, chiar şi în faţa celor mai dure încercări, şi arată că bucuria creştină nu este o fugă de realitate, ci o forţă supranaturală pentru a înfrunta şi a trăi dificultăţile zilnice. Ştim că Isus Cristos răstignit şi înviat este cu noi, este prietenul mereu fidel. Atunci când participăm la suferinţele sale, participăm şi la gloria sa. Cu El şi în El, suferinţa este transformată în iubire. Şi acolo se află bucuria (cf. Col 1,24).

7. Martori ai bucuriei

Dragi prieteni, pentru a încheia aş vrea să vă îndemn să fiţi misionari ai bucuriei. Nu putem fi fericiţi dacă ceilalţi nu sunt fericiţi: deci bucuria trebuie să fie împărtăşită. Mergeţi şi povestiţi celorlalţi tineri bucuria voastră că aţi găsit acea comoară preţioasă care este însuşi Isus. Nu putem ţine pentru noi bucuria credinţei: pentru ca ea să poată rămâne în noi, trebuie să o transmitem. Sfântul Ioan afirmă: “Ce am văzut şi am auzit vă vestim şi vouă pentru ca şi voi să aveţi comuniune cu noi… Vă scriem acestea pentru ca bucuria noastră să fie deplină” (1In 1,3-4).

Uneori este pictată o imagine a creştinismului ca o propunere de viaţă care oprimă libertatea noastră, care merge împotriva dorinţei noastre de fericire şi de bucurie. Însă acest lucru nu răspunde adevărului! Creştinii sunt bărbaţi şi femei într-adevăr fericiţi pentru că ştiu că nu sunt niciodată singuri, ci sunt susţinuţi mereu de mâinile lui Dumnezeu! Vă revine mai ales vouă, tineri discipoli ai lui Cristos, să arătaţi lumii că credinţa aduce o fericire şi o bucurie adevărat, deplină şi durabilă. Şi dacă modul de a trăi al creştinilor pare uneori obosit şi plictisit, mărturisiţi voi cei dintâi faţa bucuroasă şi fericită a credinţei. Evanghelia este “vestea cea bună” că Dumnezeu ne iubeşte şi că fiecare dintre noi este important pentru El. Arătaţi lumii că este chiar aşa!

Aşadar, fiţi misionari entuziaşti ai noii evanghelizări! Duceţi celor care suferă, celor care sunt în căutare, bucuria pe care Isus vrea să o dăruiască. Duceţi-o în familiile voastre, în şcolile şi universităţile voastre, la locurile voastre de muncă şi în grupurile voastre de prieteni, acolo unde trăiţi. Veţi vedea că ea este contagioasă. Şi veţi primi de o sută de ori mai mult: bucuria mântuirii pentru voi înşivă, bucuria de a vedea Milostivirea lui Dumnezeu în acţiune în inimi. În ziua întâlnirii voastre definitive cu Domnul El vă va putea spune: “Bine, servitor bun şi credincios! Intră în bucuria stăpânului tău!” (Mt 25,21).

Fecioara Maria să vă însoţească pe acest drum. Ea l-a primit pe Domnul înlăuntrul ei şi l-a vestit cu o cântare de laudă şi de bucurie, Magnificat: “Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul şi duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu” (Lc 1,46-47). Maria a răspuns pe deplin la iubirea lui Dumnezeu dedicându-şi viaţa Lui într-o slujire umilă şi totală. Este numită “pricina bucuriei noastre” pentru că ni l-a dat pe Isus. Fie ca Ea să vă introducă în acea bucurie pe care nimeni nu va putea să v-o ia!

Din Vatican, 15 martie 2012

Benedictus pp. XVI

Traducere de pr. Mihai Pătraşc