Ziua de reculegere, a început cu o întrebare din partea pãrintelul Daniel Bulai, (responsabil cu Pastoraţia Tineretului) şi anume: “ Ce este o zi de reculegere?”. Rãspunsul a fost cãt se poate de prompt: O zi de reculegere, este o zi deosebitã, care nu se poate compara cu o zi obişnuitã, deoarece încercãm sã descoperim ce este în înãuntrul sufletului nostru, să facem ordine în lumea interioară, să îndepărtăm întunericul și să facem lumină cu ajutorul credinței… Reuşind astfel, sã ne regãsim pe noi înşine şi sã ne punem în relaţie sincerã cu Dumnezeu.

La aceastã zi deosebitã, Părintele Daniel, a propus, ținând cont de sugestia unor tineri, ca pe parcursul acestei zile sã renunţãm la telefon, petrecând astfel cãteva momente în linişte, deconectându-ne de acest obiect care zi de zi îl folosim şi a devenit atat de important în viaţa noastrã… ”Să încercăm să intrăm în legătură directă cu Dumnezeu…” spunea Padre Daniel. 

Participanţii, drept simbol al acestei zile, au primit cãte un cui, unde la sfârşitul actului penitenţial, toţi tinerii au bãtut cuiele într-o cruce. Cuiele, reprezintã pãcatele, ispitele și viciile noastreiar faptul cã au fost bãtute în cruce, semnificã faptul cã prin intermediul cuielor îl rãstignim şi noi pe Isus, ori de cãte ori pãcãtuim. La sfãrşitul Sfintei Liturghii, tinerii au scos cãte un cui de pe cruce, amintindu-le faptul cã acel cui reprezintã pãcatele lor, fie mari sau mici, care îl rãnesc pe Isus. Până la Paști să încerce să renunțe cu desăvârșire la acele pacate!

Meditaţiile, au fost ţinute de pãrintele carmelitan Tarcisio Favaro, discuţiile conturându-se în jurul temei anului pastoral : “ Învãţãtorule bun, ce trebuie sã fac ca sã moştenesc viaţa veşnicã?”. Pãrintele Tarcisio, a subliniat faptul cã trebuie sã fim nişte tineri interesaţi, care-şi pun întrebãri privind viaţa lor, care doresc sã afle mai mult, care bat la uşa Tatãlui noastru, asemenea tãnãrului care i-a adresat lui Dumnezeu întrebarea: “Învãţãtorule bun, ce trebuie sã fac ca sã moştenesc viaţa veşnicã?”. De asemenea, pãrintele carmelitan a precizat: “Creştinismul este un eveniment”, dar este un eveniment viu, care înflãcãreazã întâlnirea cu o persoanã, cu Dumnezeu.

În cadrul acestei zile, au existat astfel, momente de regãsire cu propria persoanã dar şi de regãsire a prezenţei lui Isus în viaţa noastrã, toţi cei prezenţi fiind ajutaţi de meditaţii, de rugãciune, Calea Sf. Cruci, Sf. Spovadã, Sf. Liturghie.

Aceastã zi specialã a fost încununatã de o Sfãntã Liturghie, prezidata de Episcopul auxiliar, Cornel Damian, care s-a arãtat entuziasmat şi bucuros de numãrul mare de tineri prezenţi la ziua de reculegere. Excelența Sa, a adresat şi un mesaj tuturor tinerilor, acesta fiind: “Fiecare dintre voi, aveţi daruri de la Dumnezeu, şi trebuie sã faceţi sã sporeascã şi sã aducã rod pentru sufletul vostru dar şi pentru alţii !”.

Astfel, aceastã zi a constituit un bun prilej de a aduce o schimbare în inimile noastre şi de a încerca totodatã sã rãspândim aceastã bucurie cãpãtatã în suflete, şi altora.

Andreea Imbrișcă

STOP!!!

Catehezele săptămânale, repetiţiile din fiecare duminică pentru corul liturghiei de la ora 17, adoraţiile din fiecare primă sâmbătă a lunii, catehezele personalizate, activităţile caritabile şi liturgice…şi nu numai… Sunt activităţi care intră în programul tinerilor catedralei Sf. Iosif.

Dorinţa de a-L cunoaşte pe Isus mai profund în noi şi-n ceilalţi pornind de la întrebarea tânărului din Evanghelie: “Învăţătorule bun, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” (Mc 10,17) şi exemplul de viaţă a preotului Ioan Maria Vianney, fac ca aceste cateheze să anime o zi din săptămâna noastra, sâmbăta.

Repetiţiile la cor şi implicarea în activităţile liturgice ne ajută să trăim mai intens şi cu bucurie Sf. Liturghie a tinerilor, duminica de la ora 17.

Nevoia de a reflecta singuri în faţa Preasfântului Sacrament în fiecare primă sâmbăta a lunii, întăresc relaţia noastră cu Isus şi cu cei din grup.

Iar prin catehezele personalizate încercăm să găsim soluţii la problemele noastre, atât pe plan spiritual cât şi în confruntarea cotidiană, cu ajutorul responsabililor de grup, sora şi părintele.

Bucuria de a reda zâmbetul unui bătrân şi de a vedea fericirea din ochii unui copil cu dizabilităţi sunt ocazii prin care noi învăţăm ce înseamnă caritatea şi strângem legaturile dintre noi, unindu-ne ca şi grup.

Dar…nu lipsesc nici momentele de relaxare şi destindere când ne pregătim surprize unii altora, bucurându-ne de lucrurile mici şi veritabile ale vieţii.

Suntem nişte tineri care conştientizăm că avem nevoie de Dumnezeu în drumul vieţii noastre. Tineri în căutarea sensului vieţii şi mereu deschişi şi disponibili în a fi alături de cei care au nevoie atât la nivel fizic, material, dar mai ales spiritual.

Sunteti invitati incepand cu ora 09:30, sa calcati pragul manastirii, venind cu dorinta de a-i dedica si  lui Isus cateva ore din timpul vostru. Pana la incheierea  acestei zile de reculegere, orele 16 :00, veti avea ocazia de a va  regasi pe voi insiva dar mai ales de a regasi   prezenta lui Dumnezeu in viata voastra,  prin rugaciune, meditatii, Calea Sf. Cruci, Sf. Spovada, Sf. Liturghie.

Parintele carmelitan  Tarcisio Favaro, ne va ajuta sa intelegem importanta acestei perioade pe care o traim, prin intermediul unei meditatii axata in acest scop, amintind totodata si de tema anului pastoral ˝Invatatorule bun, ce trebuie sa fac ca sa mostenesc viata vesnica ?˝.
Va asteptam astfel, pentru a lasa deoparte in aceasta zi ,grijile de zi cu zi si de a ne indrepta atentia spre relatia noastra cu  Isus, cel care s-a rastignit pe cruce pentru noi toti.

Programul:

  9.30 – primirea adolescenţilor şi a tinerilor;

10.00 – rugăciunea de deschidere (în capela mănăstirii);

10.30 – prima meditaţie;

12.00 – ”Calea Sfintei Cruci”;

13.00 – pauză (prânzul din pacheţel), rugăciune personală

14.00 – a doua meditaţie;

14.45 – „actul penitenţial” + Sf. Spovadă;

16.00 – Sfânta Liturghie.

Luni 11.01.2010, ora 19:00 – Biserica Italiana

Luni 25.01.2010, ora 19:00 – Biserica Sfanta Tereza

Luni 08.02.2010, ora 19:00 – Biserica Italiana

Luni 22.02.2010, ora 19:00 – Biserica Sfantul Anton

Luni 08.03.2010, ora 19:00 – Biserica Italiana

Luni 22.03.2010, ora 19:00 – Biserica Sfanta Maria a Harurilor (Baratia)

Iubiţi fraţi şi surori,

În fiecare an, cu ocazia Postului Mare, Biserica ne invită la o revizuire sinceră a vieţii în lumina învăţăturilor evanghelice. Anul acesta aş vrea să vă propun câteva reflecţii cu privire la tema vastă a dreptăţii, pornind de la afirmaţia paulină: „Dreptatea lui Dumnezeu s-a revelat prin credinţa în Cristos” (cf. Rom 3,21-22).

Dreptatea: „Dare cuique suum”

Mă opresc în primul rând asupra semnificaţiei termenului „dreptate”, care în limbajul obişnuit implică „a da fiecăruia ce este al său” – dare cuique suum, conform cunoscutei expresii a lui Ulpian, jurist roman din secolul al III-lea. Însă, în realitate, această definiţie clasică nu precizează în ce constă acel al său care trebuie asigurat fiecăruia. Ceea ce omul are mai mare nevoie nu poate să-i fie garantat prin lege. Pentru a se bucura de o existenţă în plinătate, îi este necesar ceva mai intim care poate să-i fie acordat numai gratuit: am putea spune că omul trăieşte din acea iubire pe care numai Dumnezeu poate să i-o comunice creându-l după chipul şi asemănarea sa. Desigur, sunt utile şi necesare bunurile materiale – de altfel însuşi Isus s-a preocupat să-i vindece pe cei bolnavi, să sature mulţimile care-l urmau şi, cu siguranţă, condamnă indiferenţa care şi astăzi constrânge sute de milioane de fiinţe umane la moarte din cauza lipsei de hrană, de apă şi de medicamente – însă dreptatea „distributivă” nu dă fiinţei umane tot acel al său care i se cuvine. Ca de pâine, şi mai mult decât de pâine, el de fapt are nevoie de Dumnezeu. Notează sfântul Augustin: dacă „dreptatea este virtutea care împarte fiecăruia ce este al său… nu dreptatea omului îl sustrage pe om de la adevăratul Dumnezeu” (De civitate Dei, XIX, 21).

De unde vine nedreptatea?

Evanghelistul Marcu prezintă următoarele cuvinte ale lui Isus, care se inserează în dezbaterea de atunci cu privire la ceea ce este pur şi ceea ce este impur: „Nu este nimic în afara omului care, intrând în el, să-l poată face impur, însă cele care ies din om, acelea îl fac pe om impur… Ceea ce iese din om, aceea îl face pe om impur. Căci din inima omului ies: gândurile rele” (Mc 7,14-15.20-21). Dincolo de problema imediată referitoare la hrană, putem observa în reacţia fariseilor o tentaţie permanentă a omului: aceea de a găsi originea răului într-o cauză exterioară. Dacă ne uităm bine, multe din ideologiile moderne au această idee fundamentală: deoarece nedreptatea vine “din afară”, pentru ca să domnească dreptatea este suficient să se înlăture cauzele exterioare care împiedică realizarea ei. Acest mod de a gândi – avertizează Isus – este naiv şi miop. Nedreptatea, rod al răului, nu are rădăcini exclusiv externe; are origine în inima omenească, unde se află germenii unei misterioase convieţuiri cu răul. Aceasta recunoaşte cu amărăciune psalmistul: „Căci, iată, în nelegiuire m-am născut şi în păcat m-a zămislit mama mea” (Ps 51,7). Da, omul este făcut fragil de un stimulent profund, care-l mortifică în capacitatea de a intra în comuniune cu celălalt. Deschis prin natură spre fluxul liber al împărtăşirii, simte înlăuntrul său o stranie forţă de gravitaţie care-l face să se concentreze asupra sa însuşi, să se afirme peste alţii şi împotriva altora: este egoismul, consecinţă a păcatului original. Adam şi Eva, seduşi de minciuna Satanei, luând misteriosul fruct împotriva poruncii divine, au înlocuit logica încrederii în Iubire cu logica suspiciunii şi a competiţiei; logica primirii, a aşteptării încrezătoare de la altul cu logica neliniştită a luării şi a acelui a face singur (cf. Gen 3,1-6), experimentând ca rezultat un sentiment de nelinişte şi de incertitudine. Cum poate omul să se elibereze de acest stimulent egoist şi să se deschidă la iubire?

Dreptatea şi sedaqah

În inima înţelepciunii lui Israel găsim o legătură profundă între credinţa în Dumnezeu care “ridică pe cel slab din ţărână” (Ps 113,7) şi dreptatea faţă de aproapele. Însuşi cuvântul cu care în ebraică se indică virtutea dreptăţii, sedaqah, exprimă bine asta. De fapt, sedaqah înseamnă, pe de o parte, acceptarea deplină a voinţei Dumnezeului lui Israel; pe de altă parte, echitate faţă de aproapele (cf. Ex 20,12-17), în mod special faţă de sărac, de străin, de orfan şi de văduvă (cf. Dt 10,18-19). Însă cele două semnificaţii sunt legate, pentru că faptul de a da săracului, pentru israelit, nu e altceva decât contraschimbul datorat lui Dumnezeu, care a avut milă de mizeria poporului său. Nu întâmplător, darul tablelor Legii oferit lui Moise, pe muntele Sinai, are loc după trecerea Mării Roşii. Adică, ascultarea Legii presupune credinţa în Dumnezeu care cel dintâi „a ascultat plângerea” poporului său şi a „coborât pentru a-l elibera de sub puterea Egiptului” (cf. Ex 3,8). Dumnezeu este atent la strigătul celui lipsit şi ca răspuns cere să fie ascultat: cere dreptate faţă de cel sărac (cf. Sir 4,4-5.8-9), faţă de cel străin (cf. Ex 22,20), faţă de sclav (cf. Dt 15,12-18). Pentru a intra în dreptate este necesar de aceea să se iasă din acea iluzie de autosuficienţă, din acea stare profundă de închidere, care este însăşi originea nedreptăţii. Cu alte cuvinte, este necesar un „exod” mai profund decât cel pe care Dumnezeu l-a realizat cu Moise, o eliberare a inimii, pe care numai cuvântul Legii este neputincios s-o realizeze. Aşadar, există pentru om speranţă de dreptate?

Cristos, dreptatea lui Dumnezeu

Vestea creştină răspunde pozitiv la setea de dreptate a omului, aşa cum afirmă apostolul Paul în Scrisoarea către Romani: „Acum însă dreptatea lui Dumnezeu s-a revelat în afara Legii… acea dreptate a lui Dumnezeu care vine prin credinţa în Isus Cristos pentru toţi aceia care cred, căci nu este deosebire. De fapt, toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de gloria lui Dumnezeu, dar sunt justificaţi în mod gratuit de harul lui, prin răscumpărarea în Cristos Isus. Pe acesta Dumnezeu l-a pus ca jertfă de ispăşire pentru ca, prin credinţa în sângele său, să-şi arate dreptatea” (3,21-25).

Aşadar, care este dreptatea lui Cristos? Înainte de toate este dreptatea care vine din har, unde nu omul e cel care se repară, se vindecă pe sine însuşi şi pe alţii. Faptul că „ispăşirea” are loc în „sângele” lui Isus înseamnă că nu sacrificiile omului îl eliberează de povara păcatelor, ci gestul iubirii lui Dumnezeu care se deschide până la extrem, până acolo încât face să treacă în el „blestemul” care revine omului, pentru a-i transmite în schimb „binecuvântarea” care revine lui Dumnezeu (cf. Gal 3,13-14). Dar acest lucru ridică imediat o obiecţie: ce dreptate există acolo unde dreptul moare pentru cel vinovat şi cel vinovat primeşte în schimb binecuvântarea care revine celui drept? Astfel, fiecare nu primeşte contrariul acelui „al său”? În realitate, aici se dezvăluie dreptatea divină, profund diferită de cea umană. Dumnezeu a plătit pentru noi în Fiul său preţul răscumpărării, un preţ cu adevărat exorbitant. În faţa dreptăţii crucii, omul se poate răzvrăti, pentru că ea scoate în evidenţă faptul că omul nu este o fiinţă autarhică, ci are nevoie de un altul pentru a fi pe deplin el însuşi. Convertirea la Cristos, credinţa în evanghelie, înseamnă în fond tocmai asta: a ieşi din iluzia autosuficienţei pentru a descoperi şi a accepta propria lipsă – lipsa de alţii şi de Dumnezeu, exigenţa iertării şi a prieteniei sale.

Se înţelege atunci că credinţa este cu totul altceva decât un fapt natural, comod, clar: este nevoie de umilinţă pentru a accepta că am nevoie ca un altul să mă elibereze de acel “al meu”, pentru a-mi da gratuit acel „al său”. Aceasta se întâmplă îndeosebi în sacramentele Pocăinţei şi Euharistiei. Graţie acţiunii lui Cristos, noi putem intra în dreptatea „mai mare”, care este cea a iubirii (cf. Rom 13,8-10), dreptatea celui care se simte în orice caz tot mai debitor decât creditor, pentru că a primit mai mult decât se poate aştepta.

Tocmai întărit de această experienţă, creştinul este stimulat să contribuie la formarea unor societăţi juste, în care toţi primesc necesarul pentru a trăi conform propriei demnităţi de oameni şi în care dreptatea este animată de iubire.

Iubiţi fraţi şi surori, Postul Mare culminează în Triduum-ul pascal, în care şi anul acesta vom celebra dreptatea divină, care este plinătate de caritate, de dar, de mântuire. Fie ca acest timp penitenţial să fie pentru fiecare creştin timp de convertire autentică şi de cunoaştere intensă a misterului lui Cristos, venit să împlinească orice dreptate. Cu aceste sentimente, împart din inimă tuturor binecuvântarea apostolică.

Benedict al XVI-lea

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Începând cu orele 14:00, teatrul a fost însufleţit de veselia şi buna dispoziţia celor prezenţi, care s-au bucurat de diversele momente artistice (scenete, cântece, dansuri), pregãtite de grupurile parohiale de tineri, precum: Sancta Maria Gratiarum (Bãrãţia), Sf. Cruce, Sf. Fecioarã Maria Reginã (Cioplea), Sf. Iosif, Sf. Tereza, Sf. Elena, Adormirea Maicii Domnului, Maica Îndureratã (Bucureştii Noi), Sf. Petru şi Paul (Bãneasa).

Pãrintele Daniel Bulai, responsabil cu pastoraţia tineretului, a ţinut sã aminteascã tuturor, cã acest festival, are menirea de a ne aduce aminte cã peste cãteva zile, mai exact pe 17 februarie, intrãm în Postul Paştelui. De asemenea, padre, a precizat cã prin intermediul acestui festival se schiţeazã o valoare foarte importantã, şi anume: prietenia, dar, cã pe lângã aceasta mai sunt şi alte valori creştineşti din viaţa noastrã care nu pot lipsi, precum: credinţa, iubirea de aproapele, speranţa, iertarea, cãsãtoria creştinã, ascultarea, cinstea, onoarea, bucuria, dãruirea, sinceritatea.

Toate aceste valori, afirma pãrintele Daniel, se aflã în sufletele noastre şi le cunoaştem cu toţii. Dar ceea ce este frumos şi ceea ce trebuie sã facem, preciza padre, este sã existe coerenţã între ceea ce ştim şi ceea ce descoperim.

Astfel, cã teatrul a devenit un loc al prieteniei, un loc unde toţi s-au simţit ca între prieteni. Sperãm ca aceastã valoare sã devinã una importantã pentru fiecare în parte, sã înveţe sã o preţuiascã şi sã nu uite cã fiecare au în comun un prieten deosebit, acesta fiind Isus, prietenul nostru.

“Mã bucur foarte mult cã am reuşit sã particip şi anul acesta la Festivalul Prieteniei. Pe mine, mã încantã astfel de festivaluri, pentru cã am ocazia sã-mi revãd amicii de la alte parohii şi sã leg noi prietenii. Observ, cã de la an la an, tinerii se implicã mai mult, lucrând la piese din ce în ce mai interesante.

Atmosfera este foarte plãcutã, ceea ce face ca aceste momente sã fie speciale. De aceea, voi veni de fiecare datã la aceste festivaluri, şi sper ca în fiecare an sã pot urca pe scena teatrului Ţãndãricã, pentru a-mi reprezinta parohia” (Cristi Rosnovschi, Sf. Cruce).

Mai mult decat o luna a trecut deja de la Intalnirea de la Poznan. Cum multi nu au avut posibilitatea sa ia parte la pelerinaj in acest an, ne-am gandit ca va vom scrie cateva randuri astfel incat sa simtiti si voi ca ati participat. Intalnirea in sine a fost una speciala. La plecarea autocarelor, in ultima zi, atat de multi participanti din Romania ne-au spus ca a fost cea mai frumoasa intalnire de cand vin ei!

Si motivul pentru aceasta? Ospitalitatea poporului polonez, cred. Inainte ca intalnirea sa inceapa toti fratii, surorile si voluntarii deja sositi la Poznan au fost invitati sa sarbatoreasca Ajunul Craciunului impreuna cu diferite familii. A fost o frumoasa experienta pentru noi – vreau sa spun ca am simtit cum va fi intalnirea inainte ca ea sa inceapa. Aparent aceasta traditie a ospitalitatii este atat de puternica, incat ei spun ca, daca dusmanul ar veni la usa trebuie sa iti arunci sabia (asta ne arata cat de vechi este obiceiul) si sa il primesti si pe el.

Intalnirea in sine s-a defasurat foarte lin si calm, dar acesta a fost cu adevarat un rezultat al implicarii tinerilor din oras, care au desfasurat o munca asidua – atat de mult au asteptat si au solicitat aceasta intalnire de atat de multa vreme.

In Scrisoarea din China scrisa de fratele Alois pentru acest an, el ne invita sa reflectam toti asupra libertatii noastre – 20 de ani dupa schimbarile care au avut loc din ’89 in Romania si in alte parti. Aceasta a fost si tema intalnirii pe tari.

Intalnirea pentru Romania a fost cu adevarat frumoasa. Mai intima decat de obicei, si deschisa, apropiata, spontana. Au fost atat de multi tineri, care au dorit sa vorbeasca, sa ne vorbeasca despre ce-si amintesc, despre ce-au simtit si despre cum au trait acesti douazeci de ani de libertate.

O tanara din Iasi ne-a impartasit foarte frumos gandurilie sale, adresand tuturor urmatoarea intrebare: “Cum crezi ca va arata Romania in zece ani? Asa cum te vezi tu aratand in zece ani, cum te vezi tu in zece ani. A fost interesanta intrebarea si raspunsul de asemenea pentru ca nu am fost invatati sa ne intrebam in acest fel, sau sa ne planificam viata in acest fel. Din acest punct de vedere avem de invatat.”

Au fost si tineri participanti care au spus in cuvinte sincere ce simteam cred ca toti despre Intâlnirile Europene organizate de Taizé: Un tanar din Bucuresti reflectand asupra experientei pe care a avut-o privind cum tinerii din Poznan s-au implicat in organizarea aceastei intalniri, a mentionat faptul ca tinerii in general ar trebui sa invete ce inseamna voluntariatul, ce inseamna sa iti oferi serviciile fara sa soliciti nimic in schimb, sa faci diferte lucruri dezinteresat. De asemenea a mai spus ca trebuie sa invatam sa gasim singuri solutii la problemele pe care le intampinam, la incercarile la care suntem supusi, fara sa asteptam ca cineva sa ne dea solutia. Ar mai fi necesar sa ne schimbam mentalitatea, modul in care privim lucrurile. Nimeni nu spune ca este lucru usor, dar cu siguranta merita incercat. De noi depinde asadar cum va arata Romania si lumea in zece ani, nu?

O minunata surpriza a fost atunci cand Consulul Onorific al Romaniei la Poznan s-a prezentat. Traieste in Poznan de 30 de ani. Exista acolo, in aceasta regiune si o mica comunitate de romani pe care a reusit sa ii aduca impreuna. A fost foarte incantata sa vada un asa mare grup de crestini din Romania aratandu-si credinta lor in Dumnezeu laolalta cu alti tineri din Europa.

Curand, un nou an de intalniri va porni in Taize. Speram sa va vedem pe multi dintre voi aici, sau in Romania in anul care vine, sau in Olanda pentru Intalnirea Europeana din iarna viitoare, la finele anului 2010. Va pastram pe toti in rugaciunile noastre, increzatori ca Dumnezeu are grija de noi toti. In aceste vremuri de greutate stim ca el ne pregateste, ne intareste in felul sau tainic pe care nu il percepem, pe care nu il vedem, care nu este evident: “Chiar de voi umbla prin mijlocul umbrei mortii, nu ma voi teme de rele, ca Tu cu mine esti …” Ps. 22

Asteptand sa va vad pe cat mai multi dintre voi in lunile care urmeaza,

al vostru intru Hristos,

Fratele James, Fratele Kilian si intreaga Comunitate din Taize.

Pentru a vedea un clip de prezentare a unei Intalniri Europene, click  AICI

Mai jos puteti gasi orasele in care s-au desfasurat cele 32 de Intalniri Europene de pana acum  silocatia urmatoarei intalniri din 2010.

• 1978 -  Paris, Franta
• 1979 -  Barcelona, Spania
• 1980 -  Roma, Italia
• 1981 -  Londra, Marea Britanie
• 1982 -  Roma, Italia
• 1983 -  Paris, Franta
• 1984 -  Koln, Germania
• 1985 -  Barcelona, Spania
• 1986 -  Londra, Marea Britanie
• 1987 -  Roma, Italia
• 1988 -  Paris, Franta
• 1989 -  Wroclaw, Polonia
• 1990 -  Praga, Ceho-Slovacia
• 1991 -  Budapesta, Ungaria
• 1992 -  Vienna, Austria
• 1993 -  Munchen, Germania
• 1994 -  Paris, Franta
• 1995 -  Wroclaw, Polonia
• 1996 -  Stuttgart, Germania
• 1997 -  Vienna, Austria
• 1998 -  Milano, Italia
• 1999 -  Varsovia, Polonia
• 2000 -  Barcelona, Spania
• 2001 -  Budapesta, Ungaria
• 2002 -  Paris, Franta
• 2003 -  Hamburg, Germania
• 2004 -  Lisabona, Portugalia
• 2005 -  Milano, Italia
• 2006 -  Zagreb, Croatia
• 2007 -  Geneva, Elvetia
• 2008 -  Bruxelles, Belgia
• 2009 -  Poznan, Polonia
• 2010 -  Rotterdam, Olanda