Importanța ministrantului
Cine este ministrantul?
Înainte de toate este un copil, unul care încă de mic dorește să-l slujescă pe Isus Cristos acolo unde El ni se prezintă în modul cel mai misterios posibil, la ALTAR, mai exact la SFÎNTA LITURGHIE. Este apoi un copil care îl ajută pe preot la toate celebrările liturgice care au loc în Biserică și în afara ei, și îl privesc într-un mod cu totul special pe Dumnezeu. Este un copil care poate fi preotul de mâine. POȚI FI CHIAR TU!
Un model: Sfântul Dominic Savio
În sătucul Murialdo, era iarna anului 1847. Capelanul, ajungând dimineața devreme în mica bisericuță pentru a celebra sfânta Liturghie, a găsit lângă ușa de la intrare un copil de 5 ani, împreună cu tatăl său care așteptau deschiderea ușii. În timp ce aștepta, îngenuncheat pe treptele bisericii, el se ruga. Tatăl său era Carlo Savio, fierarul, și el se numea Dominic. În acel an, micuțul Dominic a învățat să slujească la Liturghie, și nu lipsea niciodată de la biserică, chiar dacă străzile erau pline cu noroi sau de zăpada. Rămâneai impresionat văzându-l așa micuț că nu ajungea să ia nici măcar Liturghierul de pe altar, și totuși, era așa de evlavios și plin de iubire, că se asemăna cu un înger. În Sâmbăta Sfântă a anului 1849, la numai 7 ani, a primit prima sfântă împărtășanie. Acea zi a fost pentru el așa de fericită, încât nu mai știa dacă este pe pământ sau în cer. Întorcându-se acasă, cu caligrafia sa mare și nesigură, însă cu o voință de campion a scris: Hotărâri de la prima mea Împărtășanie: 1) Mă voi spovedi foarte des și voi primi sfânta împărtășanie ori de câte ori confesorul îmi va permite; 2) Vreau să sfințesc zilele de sărbătoare; 3) Prietenii mei vor fi Isus și Maria; 4) Mai degrabă moartea decât păcatul.
Modul de a fi a unui ministrant!
1.Pozitiile
Pozițiile corpului au o mare importanță, în așa măsură încât devin mesaje. Să vedem ce semnificație au atunci când suntem în Biserică.
În picioare: este poziția aceluia care este gata de plecare, a aceluia care este disponibil și atent. La Liturghie, de exemplu, stăm în picioare în timpul citirii Evangheliei, fie pentru a manifesta o mai mare atenție, fie pentru a fi gata spre a împlini ceea ce Domnul ne sugerează.
Așezați: este poziția aceluia care are dispoziția de a asculta, în așteptarea unui mesaj important. La Liturghie ne așezăm în timpul lecturilo, în timpul Ofertoriului și după împîrtășanie.
În genunchi: această poziție indică adorație, arată Gloria, puterea ce i-o recunoaștem celui ce stă în fața noastră. Prin acest gest arătăm că suntem în prezența cuiva care ne este superior și care merită tot respectul nostru.
La fel ca pozițiile, și acțiunile au o mare importanță și sunt mesaje pe care noi trebuie să le învățăm, să le citim. Când îndeplinim anumite acțiuni la altar, avem în vedere faptul că nu facem simple gesture, ci îl servim pe Cristos și suntem în prezența sa.
Baterea pieptului: mâna dreaptă lovește decis, dar delicat, pieptul în dreptul inimii, pentru recunoașterea păcatelor și exprimarea părerii de rău pentru săvârșirea lor.
Împreunarea mâinilor: se unesc palmele și degetele în dreptul inimii. Acest lucru arată că începem o rugăciune. E un gest care semnifică cerere, rugă, implorare, adresat celui mai mare decât noi. Și apoi, ținând mâinile împreunate, eviți să le ții atârnate pe lângă corp sau să faci mișcări neîndemânatice, care i-ar distrage pe credincioșii care te văd.
Înclinarea (reverența): se îndoaie ușor și cu calm capul în față, fiind un semn de respect, reverență care se face în fața cuiva pentru a i se recunoaște demnitatea. Aceasta se face în fața Crucifixului, Altarului, evangheliarului, a preotului, precum și în fața adunării din Biserică, pentru că sunt semen ale prezenței lui Dumnezeu.
Îngenuncherea: se îndoaie ambii genunchi până la atingerea pământului. Se poate îngenunchia și cu un singur genunchi: în acest caz, se îndoaie genunchiul drept până la călcâiul stâng. Gestul îngenunchierii exprimă adorația noastră față de Dumnezeu, că este mai mare decât noi și că este, într-adevăr, prezent cu întreaga sa ființă. Îngenunchiem, de fapt, în fața Euharistiei din tabernacol, sau în fața pâinii și a vinului abia consecrate pe altar.
Procesiunea: mai multe persoane merg într-un șir ordonat spre o țintă bine precizată. Acest gest exprimă vizibil drumul către Dumnezeu, făcut de Marea Familie care este Biserica; mai înseamnă și faptul că toți credincioșii sunt un popor mare, poporul lui Dumnezeu în drum spre Regele cerurilor. Găsim procesiunea în următoarele situații: la începutul și la sfârșitul fiecărei Liturghii, cînd preotul intră sau iese din Biserică, precedat de suita de ministranți; în timpul Împărtășaniei, cînd credincioșii se așază în rând pentru a merge să primească trupul lui Cristos; în timpul procesiunilor populare, unde se poartă statuile sfinților sau a Sfintei Fecioare Maria.
Ridicarea brațelor: brațele și palmele sunt aproape întinse și îndreptate spre înalt; este gestul celui care se roagă și este subliniată invocația spre cer, precum și dorința de înălțare, de unire cu El; pe lângă acestea, brațele și palmele mâinilor îndreptate spre înălțime mai exprimă nevoia de a primi ajutor de la cel care e mai mare și mai puternic de cât noi.
Sărutul: la Litughie sărutul exprimă venerare, stimă și afecțiune. Vedem acest gest la începutul și lasfârșitul Liturghiei, când celebrantul sărută altarul, simbolul lui Cristos sau când credincioșii sărută o relicvă sau un crucifix.
Semnul Sfintei Cruci: acest semn arată că tot ceea ce urmează să facem este în numele lui Dumnezeu, facem pentru el, în fața lui și împreună cu el.
3.Cuvintele
Am văzut că atât pozițiile, cât și acțiunile, la liturghie, exprimă întotdeauna un mesaj; pe lângă acestea, găsim și rugăciunile, răspunsurile ce trebuie să le dăm, pentru a fi celebranți autentici la celebrare, și nu simpli spectatori. Să încerc să descoperim semnificația cuvintelor pe care le pronunță, pentru a evita ca liturgia să se reducă la replici goale, și să devin un adevărat moment de întâlnire cu Dumnezeu.
Aclamațiile:sunt rugăciuini, în general, scurte, rostite sau cântate de toți credincioșii, cu voce tare, care laudă, glorifică, exaltă măreția și bunătatea Domnului. Iată câteva exemple: Aleluia; răspunsurile după lecture sau Evanghelie: Mulțumim lui Dumneze; Laudă ție, Cristoase; înainte de împărtîșanie: Căci a ta este împărăția și puterea și mărirea în veci!
Cantecele: sunt rugăciuni puse pe note și fac parte integrantă din celebrare. Deci, cine nu cântă, taie părți importante din rugăciunea sa și o face monotonă. Rugăciunea cântată este una dintre cele mai înalte forme de rugăciune, pentru că implică, în același timp, vocea, gândul, sentimentele pe care doar muzica ști să le trezească. Dacă vrei să fii un bun ministrant, trebuie să exersezi și să cânți, susținând adunarea, dar, mai ales, să te rogi cântând.
Dialogurile: în Liturghie, găsim părți recitate doar de preot și părți proprii adunării, în schimb, altele formează dialoguri între preot ți Marea Familie care este Biserica. Aceste dialoguri, pe de o parte, exprimă colocviul între oameni și Dumnezeu, alcătuit din invitații și răspunsuri, pe de altă parte, ne învață că trebuie să ne îndemnăm unii pe alții la rugăciune.
Proclamarea lecturilor: reprezintă lectura lentă și atentă a cuvântului lui Dumnezeu. Cuvântul, marele sfat pentru viață, pe care Domnul ni-l dă, descrie chipul său, a feței sale, nu se poate citi pur și simplu, cum facem cu orice carte sau poveste, ci va fi proclamat, adică anunțat, răspândit precum un mesaj important. Tonul celui care citește va trebui, deci, să fie solemn, pentru că e Dumnezeu care vorbește prin gura oamenilor; citirea textului sacru va fi lentă și clară, astfel încât credincioșii să nu piardă nimic din marele sfat pentru viață, pe care ni-l dă Domnul.
Rugăciunile: sunt formule foarte frumose de mulțumire, de laudă, de profunde cereri adresate lui Dumnezeu Tatăl în numele lui Isus, prin inspirația Duhului Sfânt. Ele sunt rostite de preot sau Marea Familie care este Biserica.
4.Atitudinile
Să prezentăm acum câteva atitudini indispensabile pentru a fi servitori buni ai Lui Isus Cristos, ceea ce trebuie sa fie scopul principal al unui ministrant.
Atenția: când servești la altar, încearcă să fii mereu atent și să nu pierzi nici o ocazie de a te întâlni cu Domnul tău. Făcând așa, vei ajuta toate persoanele care te văd la altar să fie atente și, prin puterea ta, le vei da de înțels că acolo se împlinește ceva cu adevărat important.
Liniștea (tăcerea): cînd suntem la altar, suntem în fața lui Dumneze. Și Dumnezeu nu este mut, ci dorește să intre în dialog cu fiecare dintre noi. Când intri în Biserică, în casa Domnului, învață să faci liniște. Nu șușoti, pentru a nu-i deranja pe cei care, poate, se roagă, din respect față de Dumnezeu care e acolo prezent și pentru a lua atitudine de ascultare chiar de la început.
Pietatea: aici, prin pietate, nu înțelegem compasiunea pe care o avem atunci când ne aflăm în fața cuiva în dificultate, ci sensul profund religios, perceperea faptului că ești în prezența lui Dumnezeu, sentimental de respect pentru locul unde te găsești și pentru persoana cu care te întâlnești. Prin pietate se înțelege și rugăciunea. Dacă vrei să-l servești pe Domnul, primul lucru pe care trebuie să-l faci este să te rogi. Ca să nu reduce înalta misiune de ministrant la o mulțime de lucruri de făcut. Domnul dorește ca toate gesturile tale, toate cuvintele tale, toate gândurile tale să fie ale dragostei pe care i-o porți. Fă să crească importanța rugăciunii în viața ta și nu veni la Biserică în ultimul moment: încearcă să vii cu cel puțin un sfert de oră inainte de celebrare, pentru a discuta cu cel mai mare prieten al tău, Domnul.
Promptitudinea: pentru că mi te imaginez un băiat vioi și inteligent, nu trebuie să vorbesc prea mult de promptitudine. Dacă ești un băiat așa cum trebuie, dacă ești atent în timpul celebrării, cu o singură privire, vei observa ceea ce lipsește. Încearcă, deci, să fii atent, iute și săritor.
5.Calitățile ministrantului
Curajul: în primul rând tu ești un martor al lui Dumnezeu, unul care spune, fără frică, că-l iubește pe Dumnezeu și care declară credin sa pe care o are în el prin felul său de a fi și prin angajamentul luat. Poate că un prieten de-al tău va râde de ceea ce faci, sau va trebui să renunți la o distracție pentru a fi la dispoziția lui Dumnezeu și a Marii Familii care este Biserica. Pentru toate acestea e nevoie, fără îndoială ,de curaj.
Disponibilitatea: dacă ești un băiat decis și matur, atunci vei fi, desigur, disponibil. Uneori, se poate întâmpla ca preotul tău să aibă nevoie de un ajutor special; sau un prieten ministrant, din cauza unei probleme sau a unei boli, nu-și va putea desfășura serviciul său. Adevăratul secret al disponibilității stă în două regului: a-l iubi cu adevărat pe Domnul și a încerca să devii tot mai mult prietenul său, profitând de orice ocazie pentru a sta cu el.
Perseverența: ție Domnul îți cere perseverență, vrea ca tu să-ți continui angajamentul luat fără a t limita să dai o mână de ajutor doar când ai tu chef. Dacă ești un băiat matur vei înțelege că perseverența este proprie persoanelor responsabile care garantează până la sfârșit, îndeplinirea obligațiilor asumate. Dacă vei fi perseverant nu vei crea neplăceri nimănui: nici Bisericii, nici preotului, nici Domnului, pentru că în spatele tău nu vei lăsa niciodată un gol pentru a fi umplut.
Precizia: această calitate nu e deloc banală; dacă vrei să-i ajuți pe membrii Bisericii, să se întâlnească cu Dumnezeu, va trebui să-ți împlineștui cu precizie sarcina, pentru a nu crea confuzie și neatenție inutilă. Asigură-te întotdeauna înainte de Liturghie că toate lucrurile sunt la locurile lor; dacă e vorba de o celebrare cu ritual special, întreabă preotul și pregătește-te acasă cu acest manual.
Punctualitate: celebrările încep la oră fixe, iar lumea plecă de acasă pentru a se întâlni cu Dumnezeu la ora stabilită. Tu trebuie să faci astfel ca să nu întârzii, fie ca să nu deranjezi celebrarea, fie ca să pregătești toate cele necesare pentru buna desfășurare a Liturghiei. A fi punctual înseamnă a ajunge întotdeauna cu cel puțin zece minute mai devreme.
Concluzie
Aceasta ar fi cartea de identitate și importanța ministrantului: este vorba de un băiat de treabă, care s-a decis să stea mai aproape de Domnul pentru a-l servi și pentru a ajuta marea familie care este Biserica. Pentru că i s-a încredințat o misiune important, ministrantul este o persoană atentă, precisă, disponibilă, punctuală, curajoasă, care-și desfășoară misiunea cu perseverență și angajament deplin. Deci, este vorba despre o persoană în care se simte cel mai mult, că este un mare prieten a lui Isus Cristos.
Material prelucrat de Pr. Petru Medveș (Sursa principală: Ministrantii ok!, de Stefano Pagazzi)